Autor: Anamaria Bălan.

În cazul Irlandei, naţiunea şi naţionalitatea irlandeză au existat încă din secolul al VII-lea (în perioada cuprinsă între secolele VII-XII, elita irlandeză şi-a creat o identitate naţională, sub forma unui mit al originii, care a introdus irlandezii între popoarele lumii; irlandezii se considerau naţiune, precum grecii sau goţii), dar naţionalismul, în accepţiunea sa modernă – dobândirea independenţei de stat, este un produs al secolului al XIX-lea, al modernităţii.

Avem de-a face cu două teorii ale naţionalismului: pe de o parte, cea primordialistă (naţiunea drept o comunitate preponderent culturală, foarte veche, cu o puternică înrădăcinare în trecut, organică, unitară şi cu un caracter popular sau de masă); pe de altă parte, cea modernistă. Care dintre ele este cea care se aplică mai bine cazului irlandez? Vom vedea în cele ce urmează.

Naţionalismul: între cultul naţiunii şi mitul epocii de aur

Naţionalismul se bazează pe toate tipurile de surse pentru a crea un cult al naţiunii – mit, legendă, religie, istorie, artă, cultură, limbă, literatură. În ceea ce priveşte naţionalismul irlandez, există o serie de surse specifice: religia catolică (prin intermediul Bisericii irlandeze medievale), mitul epocii de aur (the golden age), ideea potrivit căreia Irlanda era o insulă sfântă, miturile referitoare la origine, istoria regilor medievali, descendenţa naţionalismului irlandez din naţionalismul colonial de secol al XVIII-lea.

Irlanda secolului al XIX-lea a cunoscut două tendinţe în ceea ce priveşte naţionalismul: politic şi cultural. Modalităţile de acţiune ale irlandezilor au fost de asemenea diferite. Ca urmare a Actului de Uniune din 1800, Irlanda nu mai avea Parlament la Dublin, dar era reprezentată în Parlamentul englez de la Westminster prin 100 de parlamentari şi 28 de nobili (peers). Lipsa de autoritate politică locală a generat două forme de opoziţie faţă de conducerea britanică: o minoritate militantă inspirată de revolta Tom Wolfe din 1798, care acţiona prin organizaţii secrete şi care dorea ca prin folosirea forţei să reuşească impunerea unei republici irlandeze independente; aceasta minoritate a organizat numeroase mişcări reacţionare în 1803, 1848, 1867 şi 1916; o mişcare naţionalistă constituţională, care dorea dreptul de autoguvernare al Irlandei, însă prefera să se folosească de influenţa sa politică pentru a face ca legislaţia necesară să fie votată de Parlamentul Britanic.

Mana cartofilor – un milion de oameni morţi de foame

Dacă la nivel politic, situaţia este asemănătoare unui butoi cu pulbere, nici la nivel social lucrurile nu stau prea roz. Mana cartofilor care a lovit Irlanda din 1845 până în 1849 a generat un adevărat dezastru pe plan intern (eveniment decisiv pentru viitorul Irlandei). Cartoful era hrana de bază a săracilor, iar când recolta a fost distrusă, guvernul britanic nu a reuşit să ia măsuri eficiente. Consecinţa Marii Foamete a fost moartea a aproape un milion de oameni şi mult mai mulţi au emigrat in SUA. Traiul mizer din Irlanda a transformat emigrarea într-un fenomen obişnuit şi timp de un secol, populaţia Irlandei s-a aflat în declin, în timp ce restul Europei înflorea.

Însă nu doar Marea Foamete şi fenomenul de depopulare şi migraţie alcătuiesc contextul începutului de secol al XX-lea. La acestea se adaugă şi revoluţia intelectuală, Renaşterea Literară Irlandeză, procese ce au debutat în anii 1880 şi vor continua până în 1930. Este vorba de un naţionalism cultural, manifestat prin apariţia Gaelic League (GL), a Sinn Fein, revitalizarea Frăţiei Republicane Irlandeze (IRB) şi dezvoltarea unei ample mişcări muncitoreşti. Totodată acum se redescoperă mitologia Celtică, folclorul şi limba irlandeză autentică, poezia, drama şi literatură irlandeză.

Revenind la teoriile asupra naţiunii şi naţionalismului irlandez, trebuie menţionat că există o serie de contradicţii ce demonstrează că Irlanda este un caz atipic (fiecare teorie privind naţionalismul nu se aplică pentru Irlanda aşa cum se aplică pentru alte naţiuni/state/naţionalisme).

Statul naţional irlandez

Potrivit lui Eric Hobsbawm, Irlanda intră în categoria mişcărilor naţionale ce aspiră să devină state. Istoricul britanic vorbeşte de conştiinţa naţională irlandeză, care se dezvoltă inegal în cadrul grupurilor sociale şi regiunilor Irlandei şi de existenţa a trei faze în istoria mişcării naţionale: faza A, pur culturală, literară şi folclorică (neavând niciun fel de implicaţii politice sau naţionale); faza B – apariţia unor militanţi ai ideii naţionale, urmată de organizarea unei campanii politice care să susţină idealul naţional; faza C – momentul în care programul naţionalist obţine sprijinul maselor. Trecerea de la faza B la faza C este crucială în desfăşurarea mişcării naţionale. În cazul Irlandei, ea a apărut înainte de crearea statului naţional (de obicei, apare după aceea, ca o consecinţă a creării statului).

Concepţia lui Hobsbawm în ceea ce priveşte naţiunea în general (ea aparţine unei anumite perioade istorice, modernităţii, şi este o entitate socială doar în măsura în care are legătură cu un anumit stat modern – statul-naţiune) contrazice oarecum realitatea irlandeză. Este de data recentă sau a existat încă din secolul al VII-lea? Dovezile spun una, iar teoriile alta… 

În Irlanda nu a existat nicio dezvoltare industrială semnificativă sau măcar începuturi ale ei în momentul apariţiei naţionalismului. În cazul Irlandei, naţionalismul a fost anterior industrialismului şi nu invers. (ridică probleme privind teoria lui Ernest Gellner). Mai este naţionalismul irlandez un produs exclusiv al modernităţii având în vedere apariţia sa înaintea industrializării Irlandei? Se pare că nu… atunci când a apărut naţionalismul irlandez? Potrivit teoriei moderniste, naţiunile, departe de a avea un caracter primordial sau o vechime istorică, sunt, dimpotrivă, construcţii relativ recente ale unor elite, decise să găsească un alt factor sau mediu de coeziune colectivă în locul celor vechi, dislocate de procesul modernizării. În cazul Irlandei există o elită ce va intra în acţiune la sfârşitul secolului al XVIII-lea… concluzia ar fi că apariţia naţionalismului irlandez este localizată odată cu primele manifestări ale acestei elite. Astfel, teoria modernistă oferă atât argumente, cât şi contraargumente în ceea ce priveşte plasarea debutului naţionalismului irlandez în istorie.   

Din perspectiva modernismului socioeconomic, Michael Hechter atribuie Irlandei statul de colonie internă britanică (alături de Ţara Galilor şi Scoţia), datorită existenţei a două procese: încorporarea politică şi exploatarea economică. Teoria colonialismului intern denotă o stare de dependenţă structurală şi explică apariţia naţionalismului etnic.

O naţiune inventată sau una rădăcini istorice şi culturale?

Naţionalismul cultural şi politic, reprezentat de John Hutchinson, respinge orice idee potrivit căreia naţiunea irlandeză ar fi inventată. Pentru acesta, memoriile şi simbolurile joacă un rol foarte important în definirea naturii şi istoriei naţiunii. Această teorie intră în categoria celor primordialiaste, demonstrând faptul că naţiunea irlandeză este un tip de comunitate cu puternice rădăcini istorice şi culturale. 

Se poate vorbi însă de o naţiune irlandeză, în condiţiile în care naţiunea era definită ca fiind formată din toţi locuitorii aceluiaşi stat, ai aceleaşi ţări, care trăiesc sub aceleaşi legi şi folosesc aceeaşi limbă (Dicţionarul Academiei Franceze, 1694)? Iată de ce naţionalismul irlandez constituie un subiect de discuţie foarte interesant; argumente pro şi contra unei naţiuni irlandeze a posteriori reies din creionarea cadrului evenimenţial. Perspectiva din care este privită ascensiunea naţionalismului irlandez poate oferi o soluţie în ceea ce priveşte stabilirea momentului apariţiei naţiunii irlandeze.

Majoritatea istoricilor acceptă două curente de abordare, în problema apariţiei naţionalismului irlandez (sursa doctrinară principală a teroriştilor irlandezi). Prima împinge rădăcinile curentului până în secolul XII-lea (1171, regele Henry al II-lea a stabilit prima prezenţă engleză în Irlanda; ulterior, pe parcursul a şapte secole, au existat numeroase momente ce l-au alimentat). A doua interpretare consideră că naşterea naţionalismului irlandez s-a produs mult mai târziu, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în urma a două evenimente importante: rebeliunea din 1798 şi adoptarea Actului de Uniune din 1801, prin care se consfinţea încorporarea Irlandei în Imperiul Britanic. Este naţiunea irlandeză una inventată, produs al secolului al XIX-lea sau are o îndelungată tradiţie istorică? Este naţionalismul irlandez de dată recentă sau îşi are originea în Evul Mediu? Un răspuns este improbabil având în vedere faptul că Irlanda este un caz atipic.