Autor: Cornel-Constantin Ilie.

Cine erau paşoptiştii? În ce mediu au crescut? Ce pregătire aveau? Care a fost activitatea lor în anii premergători revoluţiei? Ce rol au avut în timpul mişcării de la 1848 şi cum s-au implicat în devenirea României moderne? Sunt întrebări la care vom încerca să răspundem în rândurile ce urmează. Dar la a căror aflare am pornit parafrazând unul din versurile lui Eminescu din „Epigonii”: EI CREDEAU ÎN IDEALURI…

Familia

În ceea ce priveşte ascendenţa, poşoptiştii provin din rândul unor categorii sociale diverse. Referindu-ne la părinţii revoluţionarilor (tatăl), găsim oameni care au deţinut funcţii în stat (mare vornic – tatăl lui Al. G. Golescu, mare logofăt – Nicolae Golescu, Ion Ghica,  vistiernic – Petrache Poenaru, stolnic – fraţii Brătianu, sluger – Alecsandri, spătar – C.A. Rosetti, ispravnic – Alexandru Ioan Cuza, vel-agă – Costache Negri, vornic – Kogălniceanu), preoţi (George Bariţiu, Ion Negulici, Alexandru Papiu-Ilarian, August Treboniu-Laurian), negustori (Alecu Russo, C.D. Rosenthal). Sunt revoluţionari care provin din familii de ţărani (Ion Maiorescu, Aron Pumnul, Avram Iancu, Timotei Cipariu), învăţători (Simion Bărnuţiu), proprietari de mine de aur (Ioan Sterca-Şuluţiu) sau de meşteri iconari (Barbu Iscovescu). Tatăl lui Constantin Aristia fusese eterist grec, al lui Nicolae Bălcescu pitar, al lui Heliade Rădulescu căpitan de poteră, al lui Andrei Mureşanu morar, al lui Cezar Bolliac medic, al lui Bolintineanu subprefect, iar al lui Ioan Catina cafegiu. Sunt, aşadar, oameni cu o anumită stare materială (unii chiar foarte avuţi), ceea ce nu face decât să confirme faptul că acţiunile lor nu au fost determinate de vreun fel de disperare generată de sărăcie sau neajunsuri, ci că au fost pornit de credinţa în idealuri şi din dragostea pentru popor.

Studiile

Paşoptiştii sunt oameni educaţi. Mulţi dintre ei în străinătate. Sunt câteva „centre” interne, unde studiază mulţi dintre revoluţionari. În Ţara Românească, putem considera că liceul (sau colegiul) „Sf. Sava” este un adevărat „cuib revoluţionar”. Este suficient, pentru a susţine această idee, să amintim numele celor care au învăţat aici: N. Bălcescu, D. Bolintineanu, C. Bolliac, Ion Ghica, I.H. Rădulescu, Ion Negulici, C.A. Rosetti, Al.G. Golescu sau Christian Tell. În Transilvania, acelaşi statut îl are Blajul, printre cei ce au mers la şcoală în oraşul „Câmpiei Libertăţii”, numărându-se: George Bariţiu, Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu, Andrei Mureşanu, Aron Pumnul, Aron Florian. În Moldova, Iaşul este, fără discuţie, oraşul în care mulţi paşoptişti îşi fac pregătirea. V. Alecsandri, C. Negri, M. Kogălniceanu, Al.I. Cuza se află printre cei care urmează cursuri la pensioanele franţuzeşti din capitala Moldovei.

Pentru studiile superioare, Parisul este destinaţia principală (îndeosebi pentru cei din Moldova şi Ţara Românească). Aici, ei urmează studii de drept şi inginerie (Alecsandri), artă dramatică (Aristia – el este primul actor român cu studii în străinătate), litere, ştiinţe matematice (I. Ghica), pictură (Neculici, Rosenthal), politehnice (I.C. Brătianu, P. Poenaru), inginerie, istorie şi economie (Al.G. Golescu), litere, drept şi medicină (Cuza). Mihail Kogălniceanu face studii universitare de drept şi istorie la Berlin, Alecu Russo urmează institutul „François Naville” de lângă Geneva, iar Nicolae şi Ştefan Golescu merg la un alt pension din Elveţia.

Paşoptiştii transilvăneni sunt mult mai „eterogeni” în ceea ce priveşte domeniile de interes şi facultăţile urmate. George Bariţiu urmează cursurile facultăţii de filosofie din Cluj şi ale seminarului teologic din Blaj; aceeaşi instituţie la care îi găsim şi pe Ioan Axente Sever, S. Bărnuţiu, T. Cipariu sau A. Mureşanu. În acelaşi domeniu îl aflăm şi pe Ion Maiorescu, care studiază teologia la Budapesta. Bărnuţiu, Eftimie Murgu (doctor în drept la Pesta), Al. Papiu-Ilarian, Avram Iancu, Ioan Buteanu, Petru Dobra se apleacă asupra ştiinţelor juridice. Filosofia i-a atras pe Cipariu, E. Murgu sau Aron Pumnul (ultimul, la colegiul „Sf. Barbara” din Viena, unde întemeiază societatea studenţească „Românimea cea tânără”), filologia pe Treboniu-Laurian (care urmează şi Institutul Politehnic din Viena). Avem de-a face şi cu autodidacţi de excepţie, precum Ion Codru-Drăguşanu, care învaţă nu mai puţin de opt limbi străine, sau Timotei Cipariu, care cunoştea 12!

Înainte de anul 1848

Înainte de revoluţie îi găsim pe paşoptişti îmbinând acţiunile care au pregătit mişcarea, cu cariere în domenii din cele mai diverse. Observăm că mulţi ocupă funcţii de răspundere (unele înalte) în aparatul de stat. Ar fi fost foarte uşor pentru ei să se complacă în păstrarea acestor locuri „călduţe”. Este însă încă o dovadă că aceşti oameni au pus interesul ţării mai presus de interesul personal. Exemplificările vor fi elocvente.

Pe Vasile Alecsandri îl găsim în funcţiile de comis, spătar, „şef de masă” la serviciul scutelnicilor şi al pensiilor din departamentul Finanţelor, director al Teatrului Naţional din Iaşi. Costache Aristia este actor în trupa teatrului de la Cişmeaua Roşie; el participă, alături de eterişti, la luptele cu turcii de la Drăgăşani. Apoi, devine profesor de limba greacă şi limba franceză la „Sf. Sava” şi profesor  la catedra de declamaţie a Societăţii Filarmonice. Este însă şi membru al societăţii secrete „Frăţia”. George Bariţiu este profesor de fizică la liceul din Blaj, profesor şi conducător al Şcolii române din Braşov.

Nicolae Bălcescu este iuncăr în armată şi învăţător într-o şcoală destinată ostaşilor. Participă la mişcarea revoluţionară a lui Dumitru Filipescu (condamnat la trei ani de recluziune la mănăstirea Mărgineni) şi este fondator al Societăţii „Frăţia”.  Simion Bărnuţiu este profesor la liceul din Blaj (de unde este suspendat în urma unui conflict cu episcopul I. Lemeny). Bolintineanu, copist la Secretariatul Statului şi pitar, publică poezii în „Curierul românesc”, „Curier de ambele sexe”, „Foaie pentru minte inimă şi literatură”, „Propăşirea”. Şi el este membru al Societăţii „Frăţia” şi al „Societăţii Studenţilor Români de la Paris”. Pe Cezar Bolliac îl găsim iuncăr în armată, pomojnic la „masa rangurilor” din secretariatul Statului, procuror la Tribunalul Bucureşti. Se află printre participanţii la conspiraţia lui Filipescu (este surghiunit la mănăstirea Poiana Mărului) şi printre membrii Societăţii „Frăţia”.

Timotei Cipariu este profesor şi preot la Blaj, conducător al tipografiei seminarului din Blaj. Pe neobositul călător Ion Codru-Drăguşanu îl aflăm ca secretar privat al unui prinţ rus. Ion Ghica activează ca inginer, profesor la Academia Mihăileană; este unul dintre fondatorii Societăţii secrete „Frăţia”. Ion Heliade-Rădulescu, la vârsta de 18 ani, este profesor al şcolii de la „Sf. Sava” (apoi şi director); fondator al Societăţii Filarmonice şi director al Arhivei Ţării Româneşti. Mihail Kogălniceanu, ofiţer în armata moldoveană, profesor la Academia Mihăileană, face parte din conducerea Teatrului Naţional din Iaşi, editează antologii de documente şi cronici.

Petrache Poenaru este profesor la „Sf. Sava”, secretar al cancelariei lui Tudor Vladimirescu, mare comis, mare clucer, membru al Adunării Obşteşti. C.A. Rosetti s-a aflat în postura de aghiotant al domnitorului Al. D. Ghica, şef al Poliţiei din Piteşti, preşedinte al Tribunalului Comercial Bucureşti, membru al Societăţii „Frăţia” şi iniţiator al „Societăţii Studenţilor Români de la Paris”. Alecu Russo este asesor judecătoresc la Piatra Neamţ, Avram Iancu – cancelist la „Tabla regească” de la Tg. Mureş, Cuza – preşedinte al judecătoriei Covurlui, Andrei Mureşanu – institutor şi profesor de gimnaziu la Braşov, Al. Papiu-Ilarian – funcţionar juridic la Tg. Mureş. Nicolae Golescu este ofiţer (colonel  în 1839), aghiotant al domnitorului Al. D. Ghica, locţiitor de agă al Poliţiei, director la Departamentul Trebilor din Lăuntru. Gheorghe Magheru are o bogată „carieră” ca haiduc, participant la revoluţia lui Tudor Vladimirescu, căpitan de panduri (este decorat de ţarul Rusiei), ofiţer, membru al societăţii „Frăţia”. Tot ofiţer era şi Christian Tell, unul dintre cei trei fondatori al Societăţii „Frăţia”.

Mulţi dintre paşoptişti îşi promovează ideile şi idealurile prin intermediul presei, în tot spaţiul românesc fiind înfiinţate publicaţii care au avut un rol important în pregătirea conştiinţelor pentru schimbările ce vor veni. Ion Heliade Rădulescu scoate „Curierul Românesc”, primul ziar apărut în Ţara Românească. Alecsandri este redactor la „Propăşirea”, în a cărui apariţie este implicat şi Ion Ghica;  George Bariţiu ocupă aceeaşi funcţie la „Gazeta de Transilvania” şi la „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. Bălcescu, împreună cu Treboniu-Laurian, editează revista „Magazin Istoric pentru Dacia”, Bolliac scoate publicaţia „Curiosul”, iar Timotei Cipariu se îngrijeşte de apariţia primului ziar românesc tipărit cu litere latine („Organulu naţiunale”). Aron Florian este editor al ziarului „România”, primul cotidian apărut la noi,  iar Kogălniceanu este conducător al publicaţiei „Alăuta Românească” (suplimentul „Albinei Româneşti”) şi editor al revistei „Dacia literară”.

Mai este un aspect care reţine atenţia, în perioada dinainte de 1848: mulţi paşoptişti transilvăneni trec munţii în Moldova şi Ţara Românească, unde sunt primiţi cu braţele deschise (la fel cum se va întâmpla şi după înfrângerea revoluţiei) şi unde meritele şi calităţile le sunt recunoscute. Ion Codru- Drăguşanu fugit în Ţara Românească pentru a scăpa de cătănie, este pedagog la familia lui Ion Câmpineanu şi institutor la Ploieşti. Aron Florian este profesor la „Sf. Sava”, la fel şi August Treboniu-Laurian şi Eftimie Murgu. Cel din urmă inaugurează cursuri de filosofie în limba română la Academia Mihăileană. Este expulzat din Ţara Românească în urma implicării în mişcarea revoluţionară a lui Dimitrie Filipescu, şi va face închisoare între 1845 – 1848 pentru acţiuni revoluţionare în Banat (promovând, printre altele, ideea unirii Banatului cu Ţara Românească). Ion Maiorescu ajunge profesor la Şcoala Centrală din Craiova, profesor la Seminarul de la Socola şi inspector al şcolilor din Oltenia.

Revoluția tinerilor

Iată care erau vârstele celor din generaţia paşoptistă în anul revoluţiei: 27 – Alecsandri, 48 – Aristia, 36 – Bariţiu, 29 – Bălcescu, 40 – Bărnuţiu, 29 – Bolintineanu, 35 – Bolliac, 20 – Catina, 43 – Cipariu, 30 – Codru-Drăguşanu, 43 – Florian Aron, 32 – Ghica, 46 – Heliade, 31 – Kogălniceanu, 38 – Treboniu-Laurian, 37 – Ion Maiorescu, 32 – Andrei Mureşanu, 43 – Eftimie Murgu, 36 – Negri, 36 – Negulici, 21 – Papiu Ilarian, 49 – Petrache Poenaru, 30 – Aron Pumnul, 32 – Rosetti, 29 – Russo, 27 – I.C. Brătianu, 24 – Avram Iancu, 38 – Nicolae Golescu, 39 – Şt. Golescu, 29 – Al.G. Golescu, 46 – Magheru, 40 – Tell, 28 – Rosenthal, 40 – Iscovescu, 28 – Tattarescu, 28 – Cuza, 27 – Axente Sever, 52 – Ioan Sterca-Şuluţiu.

La 1848/49

Pentru că am pus pleiadei de nume de mai sus denumirea de „generaţie paşoptistă”, se impune, a prezenta, fie şi pe scurt, rolul efectiv pe care cei prezentaţi l-au avut la 1848-1949.

În Moldova, unde mişcarea revoluţionară a fost repede lichidată, acţiunile se desfăşoară mai ales în afara graniţelor principatului. Astfel, Alecsandri (presupus autor al programului revoluţiei) se refugiază în Bucovina, apoi în Transilvania. Redactează, la Braşov, memoriul „Protestaţie în numele Moldovei, a Omenirei şi a lui Dumnezeu” şi participă la redactarea programului „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei” (în care se solicită unirea Moldovei şi Ţării Româneşti). De asemenea, este secretar al Comitetului revoluţionar din Bucovina. Mihail Kogălniceanu se refugiază la Cernăuţi unde redactează „Dorinţele partidei naţionale în Moldova”. Alecu Russo trece în Transilvania unde ia parte la Marea Adunare de la Blaj, semnează diferite documente revoluţionare şi participă la o adunare revoluţionară la Lugoj.

În Ţara Românească, unde revoluţia a învins, numărul celor implicaţi a fost mult mai mare şi rolul lor mai complex. Pe C. Aristia îl găsim în postura de comandant al Gărzii Naţionale; Bălcescu, care luase parte şi la revoluţia franceză (taie o bucată din catifeaua tronului lui Ludovic Filip), este membru al comisiei executive aleasă de comitetul revoluţionar român. Colaborează la redactarea proiectului de constituţie şi a Proclamaţiei (de la Islaz); numit şef al departamentului Relaţii Externe, la care renunţă pentru postul de secretar al Guvernului provizoriu. El susţinea măsurile radicale (rezistenţa armată în cazul invaziei străine, împroprietărirea ţăranilor, eliberarea ţiganilor, votul universal şi direct). Arestat după înfrângerea revoluţiei, reuşeşte să evadeze; ajunge în Transilvania şi Ungaria şi îi face, din păcate prea târziu, pe conducătorii revoluţiilor română şi maghiară să se înţeleagă.

Dimitrie Bolintineanu conduce publicaţia revoluţiei din Ţara Românească „Poporul Suveran”, dar este şi membru al Comitetului electoral central care trebuia să pregătească alegerile pentru Adunarea Constituantă. Cezar Bolliac ocupă funcţiile de secretar al Guvernului Provizoriu, vornic al Bucureştiului, redactor la „Poporul suveran”, membru al Comisiei pentru eliberarea ţiganilor. Arestat, evadează şi se refugiază la Braşov unde scoate publicaţia „Espatriatul”.

Ioan Catina, cel care propune titlul „Pruncul Român” pentru publicaţia scoasă de C.A Rosetti, este arestat şi închis la Văcăreşti, împreună cu fratele său Constantin (care moare în închisoare). Ioan Codru-Drăguşanu este comisar de propagandă pentru judeţul Prahova; Aron Florian este numit de guvernul revoluţionar prefect al jud. Gorj; trece apoi în Transilvania, participând la mişcarea revoluţionară de aici. Ion Ghica face parte din Comisia Supremă Executivă (împreună cu Bălcescu şi A. G. Golescu) şi este agent al Guvernului provizoriu la Constantinopol. Heliade-Rădulescu redactează Proclamaţia de la Islaz; este membru al Guvernului Provizoriu şi al Locotenenţei Domneşti. Ion Maiorescu este trimis în Ardeal pentru a stabili legături cu revoluţionarii de aici, apoi ca agent al guvernului revoluţionar pe lângă Dieta germană de la Frankfurt.

Pe inventatorul stiloului, Petrache Poenaru, îl găsim printre membrii Comisiei pentru eliberarea robilor ţigani. C.A. Rosetti (care cochetase cu actoria şi chiar i se prevăzute un viitor frumos în acest domeniu) este membru al Comitetului Revoluţionar şi al Comisiei Executive, prefect al poliţiei şi editor al ziarului „Pruncul român”. Prietenul său, Ion C. Brătianu, este şi el membru în Comitetul revoluţionar de la Bucureşti şi secretar al guvernului provizoriu. Nicolae şi Ştefan Golescu se numără printre semnatarii „Proclamaţiei de la Islaz” şi printre membrii Guvernului provizoriu; Nicolae va fi şi membru al Locotenenţei domneşti. Vărul său, Alexandru G. Golescu, secretar în guvernul provizoriu, este trimis ca agent diplomatic la Paris. Gheorghe Magheru şi Christian Tell sunt membri ai Guvernului Revoluţionar; primul este comandant al armatei revoluţionare, al doilea face parte din Locotenenţa domnească.

Pictorul Negulici se ocupă cu tipărirea manifestelor revoluţionare dar are şi funcţia de ocârmuitor al judeţului Parhova, în timp ce confratele său în ale artei, Barbu Iscovescu, se află în fruntea grupului care a pătruns în palatul domnesc şi a cerut domnului Gheorghe Bibescu să semneze Constituţia din 11 iunie. Şi să nu-l uităm pe Constantin D. Rosenthal, cel care ne lasă „România Revoluţionară” şi „România rupându-şi cătuşele pe Câmpia Libertăţii”.

În Transilvania, îl găsim pe George Bariţiu în funcţia de vicepreşedinte al Adunării de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj şi membru al Comitetului de Pacificare. Trecut în Ţara Românească, este arestat la Câmpina şi închis la Ploieşti. Trimis în Bucovina, este eliberat în urma intervenţiei familiei Hurmuzachi. Simion Bărnuţiu redactează proclamaţiile către românii transilvăneni şi are funcţia de preşedinte al Comitetului conducător al revoluţiei din Transilvania. Se ocupă cu recrutarea şi organizarea luptătorilor şi, după înfrângerea revoluţiei, se refugiază în Ţara Românească, unde este arestat şi eliberat de mai multe ori. August Treboniu-Laurian a contribuit la redactarea programului revoluţionar, pe care l-a şi citit la Blaj şi face parte din delegaţia care prezintă revendicările românilor împăratului Austriei. Andrei Mureşanu scrie poezia „Un răsunet”, devenită imn popular.

Eftimie Murgu, deputat în Parlamentul de la Pesta, convoacă şi prezidează adunarea de la Lugoj; pentru activitatea sa este arestat şi întemniţat, între 1849 – 1853. Tribun al revoluţiei este Alexandru Papiu-Ilarian, iar pe Timotei Cipariu îl numărăm printre membrii Comitetului Revoluţionar. Aron Pumnul a redactat proclamaţia citită la Blaj, fiind şi membru al Comitetului românesc permanent de la Sibiu; urmărit de autorităţi, fuge la Bucureşti unde este numit comisar de propagandă de către guvernul revoluţionar.

Avram Iancu, este „sufletul” revoluţiei transilvane, organizatorul apărării din munţii Apuseni; alături de el, sunt Ioan Sterca-Şuluţiu, tacticianul operaţiunilor militare, şi prefecţii Axente Sever, Petru Dobra, Ioan Buteanu sau Ioan Dragoş, ultimii trei căzuţi eroic, în numele poporului şi al revoluţiei.

După 1848/49

Foarte mulţi dintre cei implicaţi în evenimentele de la 1848/1849 au urmat calea exilului, după înfrângerea revoluţiilor. Acolo, unde au ajuns, au continuat să lucreze pentru idealurile în care credeau. Este de remarcat faptul că pentru cei mai mulţi dintre revoluţionari, eticheta „paşoptist” se referă, de fapt, doar la începutul muncii lor în folosul României şi poporului român. Vom exemplifica amintind doar cele mai importante „misiuni” îndeplinite în anii şi deceniile următoare.

Vasile Alecsandri: director al arhivelor Statului din Iaşi; scoate revista „România literară”; deputat în Divanul Ad-hoc al Moldovei; ministru de Externe al Moldovei  şi Ţării Româneşti; membru al Societăţii Academice Române; deputat şi senator în Parlamentul României; ministru plenipotenţiar la Paris.

Costache Aristia: organizează, împreună cu Costache Caragiali, spectacolul inaugural al Teatrului Naţional din Bucureşti.

George Bariţiu: scoate publicaţiile „Călindariu pentru poporul românesc” şi „Observatoriul” (Sibiu); membru fondator şi preşedinte al Partidului Naţional Român; secretar şi preşedinte al ASTREI; membru fondator şi preşedinte al Academiei Române .

Nicolae Bălcescu: desfăşoară o intensă activitate în exil, în favoarea Principatelor (Franţa, Anglia); scoate revista „România Viitoare”; scrie monografia istorică „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul” .

Simion Bărnuţiu: profesor de filosofie la Academia din Iaşi (fosta Academie Mihăileană); profesor la Facultatea de Drept din Iaşi (adepţii săi au înfiinţat „Fracţiunea Liberală şi Independentă”).

Dimitrie Bolintineanu: scoate publicaţie „Dâmboviţa”, în care militează pentru unire; efor al spitalelor, membru în Comisia Europeană a Dunării, ministru de Externe, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, membru al Consiliului de Stat.

Cezar Bolliac: publică numeroase articole în care face propagandă Unirii Principatelor; membru al Curţii de Apel din Bucureşti; editor al ziarului „Trompeta Carpaţilor”; director al Arhivelor Statului; deputat; preşedinte al Comitetului Arheologic; inspector al muzeelor.

Timotei Cipariu: director al gimnaziului şi inspector al Şcolilor din Blaj; editor al „Arhivei pentru filosofie şi istorie”, prima revistă românească de filologie; membru fondator al „Societăţii pentru fond de teatru român”; membru fondator şi vicepreşedinte al ASTREI; vicepreşedinte al Academiei Române; a creat cea mai mare bibliotecă particulară din Transilvania.

Ioan Codru-Drăguşanu: deputat de Haţeg în dieta federală de la Sibiu; secretar al Comitetului averilor mănăstireşti din Sibiu; vicepreşedinte al ASTREI .

Aron Florian: redactor la „Telegraful român”; director al Aşezămintelor Brâncoveneşti din Bucureşti; profesor la „Sf. Sava”; ţine cursul de istorie universală la Universitatea Bucureşti; membru al Academiei Române.

Ion Ghica: prim-ministru al Moldovei; prim-ministru al Ţării Româneşti; prim-ministru al României; deputat; senator; director general al Teatrelor; ambasador la Londra; academician, preşedinte al Academiei Române.

Ion Heliade-Rădulescu: deputat; preşedinte de onoare al Societăţii Academice Române.

Mihail Kogălniceanu: deputat în Divanul Ad-hoc; membru al Adunării Elective; fondator al publicaţiei „Steaua Dunării”; prim-ministru al Moldovei şi al României; ministru de Interne; ministru de Externe; ministru plenipotenţiar la Paris; membru, vicepreşedinte şi preşedinte al Academiei Române.

August Treboniu-Laurian: inspector general al şcolilor din Moldova; profesor de limbă şi literatură latină la „Sf. Sava”; director al Bibliotecii Naţionale; profesor de istoria literaturii clasice la Universitatea Bucureşti şi primul decan al Facultăţii de Litere; secretar general şi preşedinte al Academiei Române.

Ion Maiorescu: director al Comisiei Centrale a Principatelor Unite; profesor la „Sf. Sava”; director al eforiei Instrucţiunii Publice; profesor la Şcoala Superioară de Litere; unul dintre redactorii proiectului de statut al Societăţii Literare (Academia Română).

Costache Negri: carieră diplomatică de excepţie (agent la Constantinopol înainte şi după Unire), cu şanse de a fi ales domnitor în 1859 (a renunţat în favoarea lui Cuza).

Alexandru Papiu-Ilarian: studii la Facultatea de Drept a Universităţii din Viena şi Padova; doctor în drept; profesor la Academia din Iaşi; funcţii juridice la Iaşi şi Bucureşti; membru al societăţii Academice Române; fondator şi conducător al Societăţii Culturale „Transilvania”.

Petrache Poenaru: membru al Consiliului de Stat; iniţiator al Şcolii agronomice şi Şcolii de Agricultură de la Pantelimon; membru al Societăţii Academice; unul dintre întemeietorii Grădinii Botanice şi ai Muzeului Naţional de Antichităţi.

Aron Pumnul: colaborator la ziarul „Bucovina”; primul profesor de limba şi literatura română la liceul german din Cernăuţi (l-a avut elev şi pe Eminescu).

C.A. Rosetti: deputat în Adunarea Ad-hoc; membru al Adunării elective; ministru; primar al Bucureştiului; preşedinte al Adunării Deputaţilor; activitate publicistică la „Românul”.

Ion C. Brătianu: ministru, prim-ministru, lider al Partidului Liberal.

Nicolae Golescu: deputat, vicepreşedinte al Divanului ad-hoc şi membru în Adunarea Electivă a Munteniei; prim-ministru şi ministru; deputat; preşedinte al Senatului.

Alexandru G. Golescu: deputat în Divanul Ad-hoc, vicepreşedinte al Comitetului central al Unirii, prim-ministru, ministru, agent diplomatic la Constantinopol, membru fondator al P.N.L.

Christian Tell: deputat, ministru.

Alexandru Ioan Cuza: domnitor al Principatelor Unite.