Cronologie. Octombrie

1 octombrie 1553. Mary I este încoronată ca regină a Angliei. Fiica lui Henric al VIII-lea va intra în istorie sub numele de „Bloody Mary” (Mary cea Sângeroasă).

2 octombrie 1967. Thurgood Marshal este numit judecător la Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite. Era prima persoană de culoare care ocupa un asemenea post.

3 octombrie 382. Împăratul Teodosius I încheie un tratat de pace cu goții care primeau dreptul de a se așeza în zona balcanică a Imperiului Roman, în schimbul prestării serviciului militar.

4 octombrie 1824. Ca urmare a dizolvării Imperiului Mexican condus de Agustin de Itibride, este adoptată o nouă Constituție a Mexicului, care devine republică federală.

5 octombrie 1930. Dirijabilul britanic R101, cel am aparat de zbor din lume la acel moment, se prăbușește în Franța, în timpul zborului inaugural. 48 de persoane și-au pierdut viața.

6 octombrie 1973. Egiptul și Siria atacă Israelul marcând astfel începutul Războiului de Yom Kippur. Ostilitățile au încetat după trei săptămâni, după adoptarea rezoluției Consiliului de Securitate ONU nr. 338.

7 octombrie 1828. Orașul grecesc Patras este eliberat de sub ocupația otonamă de un corp expedițional francez condus de generalul Maison.

8 octombrie 1573. Spaniolii ridică asediul orașului olandez Alkmaar, care rezistase atacurilor începute pe 21 august 1573. Era primul succes al olandezilor în cadrul Războiului de opt ani.

Asediul orașului Alkmaar.

9 octombrie 1799. Fregata britanică HMS Lutine se scufundă în timpul unei furtuni, în Marea Nordului. Aurul pe care îl transporat (valorând 1,2 milioane lire) a fost pierdut în urma dezastrului

10 octombrie 1920. În urma unui plebiscit, populația din Carinthia își exprimă dorința ca această zonă să facă parte, în continuare, din Austria și nu din Regatul Sârbo-Croato-Sloven.

11 octombrie 1850. Își începe activitatea Universitatea din Sidney, cea mai veche instituție de profil din Australia și Oceania. Primul său rector a fost John Wooley.

Universitatea din Sidney.

12 octombrie 1810. La München are loc primul Oktoberfest, prilejuit de căsătoria Ludwig de Bavaria cu prințesa Therese von Sachsen-Hildburghausen. Locul unde s-a desfășurat a fost numit Theresienwiese, în onoarea miresei.

13 octombrie 1822. Încetează din viață Antonio Canova, sculptor italian, cel mai de seamă  reprezentant al neoclasicismului în sculptura europeană.

14 octombrie 1957. Regina Elisabeta a II-a prezintă Mesajul tronului în fața Parlamentului Canadian, devenind primul monarh care deschidea o sesiune a legislativului de la Otawa.

15 octombrie 1917. La Vincennes, lângă Paris, Mata Hari este adusă în fața plutonului de execuție și împușcată. Ea fusese condamnată la moarte sub acuzația de spionaj în favoarea Germaniei.

16 octombrie 1590. Compozitorul Carlo Gesualdo, prinț de Venosa, își surprinde soția, Maria d’Avalos, în „flagrant” cu amantul, Fabrizio Carafa, și îi ucide pe amândoi.

17 octombrie 1771. La Teatro Regio din Milano are loc premiera operei „Ascanio in Alba” de Wolfgang Amadeus Mozart. Compozitorul avea doar 15 ani.

18 octombrie 1356. Un cutremur cu magnitudinea de 7.1 grade/Richter, distruge orașul elvețian Basel. A fost cel mai puternic seism din istorie în această zonă a Europei.

Orașul elvețian Basel distrus de cutremur.

19 octombrie 1943. Cercetătorii de la Universitatea Rutgers descoperă streptomicina, primul antibiotic folosit cu succes împotriva tuberculozei.

20 octombrie 1548. Conchistadorul spaniol Alonso de Mendoza pune bazele orașului Nuestra Señora de La Paz, cunoscut astăzi sub numele La Paz (capitala administrativă a Boliviei).

21 octombrie 1921. La Los Angeles are loc premiera filmului mut „Șieicul” (regia George Melford), cu Rudolf Valentino în rolul principal.

Scenă din filmul „Șeicul”, cu Rudolph Valentino.

22 octombrie 1719. Începe construcția Canalului Ladoga, unul dintre cele mai mari din Rusia. Cei 117 kilometri ai acestuia au fost terminați în anul 1810.

23 octombrie 1915. La New York are loc un marș al femeilor care cereau recunoașterea dreptul de vot. La acțiune au participat între 25 – 30 000 de persoane.

24 octombrie 1868. Se naște Alexandra David-Néel, scriitoare și exploratoare belgiană, rămasă celebră pentru călătoria în Tibet (1924), când accesul străinilor era interzis.

25 octombrie 1938. Francis Beckman, arhiepiscopul de Dubuque (SUA) denunță muzica swing ca fiind „degenerată” și că este „calea principală spre iad”. După cum s-a văzut, acțiunea sa a rămas fără consecințe.

26 octombrie 1909. Itō Hirobumi, rezidentul-general al Japoniei în Coreea, este asasinat un naționalist coreean care se opunea anexării țării sale de către Imperiul Nipon.

27 octombrie 1964. Ronald Reagan, viitorul președinte al Statelor Unite, își face intrarea în politică printr-un discurs de susținere a candidatului republican în alegerile prezidențiale, Barry Goldwater.

28 octombrie 1893. Simfonia nr. 6 în B minor, Op.us 74 – „Patetica”, de Piotr Ilici Ceaikovski, are premiera la Sankt Petersburg. Compozitorul, care a dirijat orchestra, avea să înceteze din viață npouă zile mai târziu.

29 octombrie 1665. Bătălia de la Mbwila: forțele portugheze înfrâng trupele regatului Kongo; regele Antonio I (Nvita a Nkanga) este decapitat.

30 octombrie 1961. Este luată decizia mutării trupului lui I.V. Stalin din Mausoleul lui Lenin și depunerea lui într-un mormânt de lângă zidul Kremlinului.

Distrugătorul american „Reuben James”.

31 octombrie 1941. Distrugătorul „Reuben James” este torpilat de un submarin german în apropierea coastelor Islandei. Era prima navă de război pe care americanii o pierdeau în cel de-al Doilea Război Mondial.