Autor: Luminiţa Banu.
Consumul de alcool, într-o formă sau alta, pare să-l fi însoţit pe om de-a lungul întregii sale istorii. În cazul românilor, dovezile în acest sens sunt nu doar numeroase, ci şi diversificate, de la izvoarele scrise, la urmele materiale.
Geto-dacii, mari băutori de vin
Astfel, eruditul Vasile Pârvan, îndeobşte elogios la adresa strămoşilor noştri daco-geţi, nu ezita să noteze, în vasta sa sinteză intitulată Getica, următoarele: „Că geto-dacii au fost din cele mai vechi timpuri băutori de vin, întocmai ca şi celţii, chiar atunci când nu l-au avut la ei în ţară, ne stau mărturie amforele de vin grecesc, de la Thasos, Rhodos şi Cnidos, găsite pretutindeni în părţile noastre, până în creierii munţilor, şi povestea banchetului dat de Dromichaites lui Lysimachos, la Diodor XXI,12”. Tot Pârvan demonstrează că, dacă acest vin adus de la mari depărtări era accesibil doar bogaţilor vremii, clasele inferioare beau fie bere thracică, fie mied, „având miere din belşug”.
Sursele antice ne aduc informaţii şi despre prima încercare de impunere a unei „legi a prohibiţiei” avant la lettre, Strabon relatând despre faptul că Burebista „pentru disciplina poporului, şi-a luat ca ajutor pe Deceneu, bărbat cu putere de vraci, care rătăcise multă vreme prin Egipt şi deprinsese acolo unele semne ale cerului, prin care pretindea că anunţă cele divine”, iar geto-dacii, „ca semn al ascultării, s-au lăsat convinşi să taie viţa- de-vie şi să trăiască fără vin”.
Care sunt cei mai mari beţivi?
Succesul acestei încercări de reformă morală a societăţii pare a fi fost unul efemer, după cum stau mărturie descoperirile arheologice din secolele următoare. Venind către timpuri mai apropiate, avem la îndemână mărturia lui Dimitrie Cantemir, cărturar de anvergură europeană şi aprig iubitor al neamului moldovenilor. Scrisă la îndemnul Academiei din Berlin, lucrarea lui Cantemir Descrierea Moldovei furnizează câteva informaţii şi despre consumul de alcool: „Rachiul nu-l iubeşte nimeni, afară de oştean; ceilalţi beau numai un pahar mic înainte de masă. Locuitorii Ţării de Jos, de la hotarul cu Valahia, iubesc vinul mai mult decât ceilalţi. Odată s-a iscat sfadă dacă moldovenii sau valahii sunt cei mai mari beţivi. Cei ce se luaseră la sfadă au mers pe podul de la Focşani (la hotarul dintre Moldova şi Valahia), unde atâta s-au sfădit amândoi cu paharele până când valahul a căzut jos de prea mult vin ce băuse. Drept plată pentru izbânda lui moldoveanul a fost dăruit de domnie cu boieria”. Cât despre femeile vremii, Cantemir notează că „unele beau pe acasă mult vin, dar în adunări rareori vezi o femeie beată: căci o femeie este socotită cu atât mai vrednică de cinste, cu cât mănâncă şi bea mai puţin la ospeţe”.
Liga contra Alcoolismului
Dacă până în secolul al XVIII-lea consumul de alcool părea a fi similar cu consumul de vin, lucrurile se schimbă radical în veacul următor, atât din punct de vedere al spectrului de licori, cât şi din punct de vedere al cantităţilor consumate. La 1899, A.C. Cuza, la acea vreme secretar general al „Ligei contra Alcoolismului”, aprecia că „victimele pe care le face alcoolul pe fiecare zi sunt atât de numeroase, încât nu ar fi cu putinţă de a întocmi, măcar cu aproximaţie, statistica lor”. De asemenea, considera că ravagiile provocate de alcool s-au intensificat „în ultimele decenii, adică de când s-a răspândit mai cu deosebire consumaţiunea alcoolurilor industriale”.
În opinia lui A.C. Cuza, reorientarea gusturilor consumatorilor în favoarea alcoolului distilat şi înmulţirea cârciumelor erau cauzele care au condus la proliferarea alcoolismului, căci „se poate vedea că cârciuma este centrul tuturor scandalurilor, spelunca infernală în care se făuresc toate crimele şi că, în cârciumă, nu vinul este demonul cel rău, care ia minţile oamenilor, ci rachiul”.
Soluţia întrevăzută de A.C.Cuza era una de factură etatistă, căci „alcoolul fiind o otravă puternică, supusă tuturor falsificărilor, vânzarea lui nu poate să rămâie liberă în mâinele comercianţilor particulari”. Pe cale de consecinţă, „monopolul vânzărei alcoolului, debitarea lui în sticle pecetluite, de către agenţi cu salariu fix al statului, într-un număr restrâns de debite, în care nu va putea fi consumat” reprezentau singurele măsuri susceptibile să frâneze ravagiile provocate de alcool în rândurile cetăţenilor.
Aceste ravagii se pare că erau cât se poate de reale, dacă ţinem seama de numărul însemnat de lucrări, mai mult sau mai puţin ample, mai mult sau mai puţin ştiinţifice, care erau publicate la cumpăna dintre veacuri, precum şi de numele personalităţilor care îşi făcuseră un titlu de onoare din lupta contra alcoolismului.
„Fugiţi, oameni buni, de beţie, ca de ciumă”
Astfel, A.D. Xenopol, preşedintele „Ligei contra Alcoolismului”, prefaţa, la 1900, lucrarea lui Gh. Thiron, director al şcolii „Principele Ferdinand” din Iaşi, Carte contra beţiei, scriind printre altele:
„Fugiţi, oameni buni, de beţie, ca de ciumă! Rachiul mai ales niciodată să nu ude buzele voastre, căci rachiul e otravă care turbă, înnebunesce şi omoară şi nu vă lăsaţi că rachiul ar încălzi pe om la frig sau l-ar întări când e slăbit”.
Consumul excesiv de alcool a fost în această perioadă ironizat strălucit de către I. L. Caragiale în schiţe precum Monopol (1907), în care un prezumtiv parlamentar, după îndelungate libaţii cu licorile lui Bachus, se lamenta: „Nu mai me’ge, monşăr, cu ţăranii…S’beţivi!…T’eb’e un mo’opol al… ac’… al…ac’cololului!…”, sau în nu mai puţin savuroasa schiţă Repaus duminical (1909), ce ilustrează modul în care era perceput loisir-ul de către târgoveţii vremii.
Câteva date statistice referitoare la creşterea producţiei şi consumului de alcool sunt publicate de „le Docteur St. Possa, professeur, médecin en chef des hôpitaux St. Spiridon” în lucrarea L’alcoolisme et le Mouvement Antialcoolique en Roumanie (1901). Potrivit acestuia, până la 1850 în Ţările Române nu exista nicio fabrică de alcool distilat, populaţia consumând preponderent vin. În 1894, existau deja 51 de mari fabrici de alcool distilat fie din cereale, fie din prune şi alte fructe, iar consumul anual de alcool distilat pe cap de locuitor era estimat pentru anul 1880 la 7,5 litri.
În acelaşi timp, autorul amintit, citând date ale „biroului de statistică”, menţionează şi o creştere semnificativă a consumului de vin. Astfel, pentru perioada 1864-1872 consumul mediu anual estimat pe cap de locuitor era de 24 litri, în intervalul 1873-1895 se înregistrează practic o dublare, ajungându-se la 48 de litri, iar între 1896-1899 estimările cifrează acest consum la 54 l/persoană. Autorul nu uită să precizeze că aceste estimări nu iau în calcul băuturile traficate prin contrabandă şi nici pe cele consumate la locul de producţie sau în cadrul familiilor producătorilor.
Arătând faptul că numărul deceselor şi al bolnavilor trataţi de problemele cauzate de alcool este imposibil de stabilit cu exactitate dintr-o mulţime de cauze (neînregistrarea cauzei decesului în certificatele emise, atribuirea decesului unei maladii fără a preciza dacă aceasta e provocată de alcool etc.), doctorul Possa citează totuşi o statistică întocmită la nivel naţional de Direcţiunea Serviciului Sanitar:
1893/ a) internaţi în spital: 344; b) decedaţi în spital: 38; c) internaţi în ospicii pentru alienaţi: 66; d) decedaţi în ospicii pentru alienaţi: 16; e) prezentaţi la cabinetele de consultaţii: 3 485; f) decedaţi în oraşe: 142.
1897/ a) 462; b) 32; c)104; d) 18; e) 4 327; f) 151.
România Mare, alcoolismul şi mai mare
Aşa cum am menţionat, seriozitatea problemelor cauzate de alcoolism este dovedită şi de numărul de lucrări publicate în epocă. Dintre cei care s-au aplecat asupra subiectului, ne mulţumim să amintim aici pe Dimitrie D. Niculescu, autor al volumului Alcoolismul în România, publicat la editura Librăriei Socec la 1895, pe Dumitru R. Mihăilescu, cu lucrarea Alcoolismul în România: cause şi efecte, publicată în 1896 la Bucureşti, precum şi pe Catz Ştrul, cu lucrarea Alcoolismul din punct de vedere clinic şi medico-legal, apărută la Iaşi, în 1904, sau pe doctorul Emanoil Elefterescu, care publica în 1908 volumul Despre beuturi şi relele alcoolismului în poporul nostru.
Totuşi, în ciuda numeroaselor semnale de alarmă, situaţia nu s-a îmbunătăţit foarte mult nici după realizarea României Mari. Problemele multiple şi deosebit de serioase cauzate de alcool sunt prezentate detaliat, în 1925, de Dan Rădulescu în lucrarea Alcoolismul în România: formele sale grave şi rolul falsificatelor – greşelile şi incorectitudinea regulamentului şi serviciului sanitar, mijloacele tehnice de înlăturare totală a falsificatelor pe baza standardizării şi a unei legi a alcoolului.
Medicii au continuat să-şi lanseze avertismentele asupra nenumăratelor neajunsuri provocate de consumul exagerat de alcool (vezi lucrarea lui Gheorghe Marinescu, Câteva probleme date de acţiunea nocivă a alcoolismului etilic şi metilic: problema alcoolismului, apărută la editura Cultura Naţională în 1930), dar lupta cu alcoolul a fost asumată şi de Biserica Ortodoxă Română, aşa cum o dovedeşte lucrarea publicată de Patriarhul Nicodim, Crâşma trează – un program de luptă contra beţiei, tipărită la editura Mânăstirii Neamţ în 1940. De asemenea, în literatură, în special cea umoristică, consumul licorilor bahice şi măsurile de stăvilire a acestuia au continuat să reprezinte un subiect inepuizabil. Astfel, în 1929, Gh. Brăescu nu pierdea ocazia să ironizeze dezbaterile publice legate de problema alcoolismului, inserând în volumul „La clubul decavaţilor”, schiţa În clasa a doua, care se încheia cu un dialog memorabil:
„- Cârciumile e afacere… Ai văzut dumneata cârciumar sărac? – Aşa e, ţăranul ce are, duce la cârciumă… – De sărăcie, dom’le…Ia să fie guvernul altfel?… N-ai văzut în America? S-a oprit ancolul, şi merge…Da’ la noi… – Nu se poate, e ţuică multă…Da’ zi că americanii n-or avea…”.
Perioada celui de-al Doilea Război Mondial, ca orice perioadă de conflict militar, în care oamenii nu ştiu dacă mai apucă ziua de mâine, a adus cu sine o creştere serioasă a consumului de băuturi alcoolice. Frământările social-politice din anii de după război au fost şi ele însoţite de consumul exagerat de alcool.
Lupta contra alcoolimului, formula „ideologică”
Instaurarea regimului comunist a fost umată de enunţarea unui deziderat major: edificarea unei societăţi noi, „mai bună şi mai dreaptă”, fundamentată din punct de vedere teoretic pe preceptele marxism-leninismului, iar din punct de vedere practic, pe experienţa Uniunii Sovietice. Dar cum o societate nouă, comunistă, are nevoie şi de un om nou, liderii comunişti s-au confruntat cu necesitatea identificării căilor de creare a omului nou. În acest context, lupta cu alcoolismul căpăta o nouă dimensiune, una ideologică, fiind asimilată cu lupta împotriva vechii orânduiri, cu racilele acesteia, cu eradicarea unui anumit tip de om, cu o mentalitate şi un comportament „condamnat de istorie”.
Pentru a exemplifica modul în care a fost abordată problema campaniilor antialcoolice în România populară şi, ulterior, în cea socialistă, vom reda în continuare conţinutul unui referat realizat în 1957 de Secţia Administrativă a C.C. al P.M.R.
Fără a intra în detalii, vom spune că estimările vremii indicau în anul 1956, în regiunea Baia Mare, un consum mediu pe cap de locuitor adult de 20,7 litri vin, 8,6 litri băuturi spirtoase concentrate şi rachiuri şi 7 litri bere. Consumul de spirtoase era, în linii mari, similar cu cel al anului 1880 (7,5 litri), în vreme ce acela de vin era apropiat de cel estimat pentru perioada anilor 1864-1872 (24 litri), aşadar motivele de alarmare nu erau atât de serioase.
Nu avem date certe câte din propunerile formulate în finalul referatului au fost puse în practică, dar, cel puţin din punct de vedere al propagandei, au fost demarate o serie de acţiuni, concretizate în publicarea unor lucrări care să evidenţieze pericolele alcoolismului, în iniţierea unor campanii anti-alcool în întreprinderi, în inserarea în presa centrală şi locală a unor articole de profil.
Rezultatele nu au fost prea grozave, situaţia consumului de alcool cunoscând o agaravare continuă, guvernanţii vremii fiind nevoiţi să adopte Decretul nr. 400/29 decembrie 1981 „pentru instituirea unor reguli privind exploatarea şi întreţinerea utilajelor, instalaţiilor şi maşinilor, întărirea ordinii şi disciplinei în muncă”. Prin art. 18, al. 2, lit. b, „introducerea sau consumarea de băuturi alcoolice în unitate ori prezenţa în unitate sub influenţa băuturilor alcoolice” se pedepsea cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. Dacă prin fapta amintită se producea „o tulburare bunului mers al unităţii sau o pagubă avutului obştesc, oricare ar fi valoarea acesteia”, pedeapsa varia între 6 luni şi 5 ani, iar dacă rezultatul faptei îl constituia „o pagubă importantă economiei naţionale sau vătămarea gravă a integrităţii corporale, a sănătăţii ori moartea unei persoane”, pedeapsa cu închisoarea mergea de la 5 ani la 20 de ani. Consumatorii învederaţi nu s-au lăsat intimidaţi şi nu au ezitat să „traducă” Decretul 400 în „200 [ml], înainte [de muncă] şi 200, după!”.
Lupta „tovărăşească” cu alcoolul era pierdută din start, în opinia noastră, toate eforturile depuse până în 1989 pentru dezbărarea „omului nou” de acest viciu „istoric” dovedindu-se zadarnice.
După 1990, a urmat un puternic avânt al produselor mai mult sau mai puţin alcoolizate, pentru ca în zilele noastre atenţia celor dornici de o „evadare” să se îndrepte mai ales spre „magazinele de vise”, simplul consum al alcoolului, ca stimulent şi excitant, părând deja desuet. În cazul României, statisticile O.M.S. indică pentru anul 2007 un consum anual de 7,39 litri/locuitor, sub media europeană şi aproximativ acelaşi cu cel înregistrat la sfârşitul secolului al XIX-lea. Aşadar, se poate conchide că, după mai bine de un secol de luptă, alcoolul începe să cedeze în faţa… drogurilor!
C.C. al P.M.R.
Direcţia Treburilor C.C. al P.M.R.
SECŢIA ADMINISTRATIVĂ
Nr. 346/06.05.1957
Strict Secret
Ex. Nr.001
Referat asupra problemei alcoolismului în R.P.R.
Problema alcoolismului este o problemă de însemnătate mondială. În majoritatea ţărilor se constată o creştere progresivă a consumului de băuturi alcoolice, cu consecinţe grave de ordin social, biologic şi economic.
Majoritatea ţărilor socialiste au sesizat importanţa acestei probleme înaintea noastră şi au ajuns la unele realizări, printr-o preocupare concretă multilaterală şi organizată, de luptă antialcoolică. Astfel, în toate ţările lagărului socialist se întreprinde o acţiune complexă împotriva alcoolismului prin legislaţia antialcoolică, prin tratamentul obligatoriu al alcoolismului în dispensare speciale, precum şi prin acţiuni ale organizaţiilor de masă. Dispensare antialcoolice s-au înfiinţat şi în R.P. Bulgaria, R.P. Polonă cu rezultate bune. În U.R.S.S. şi Cehoslovacia funcţionează cu bune rezultate sanatorii antialcoolice precum şi camere de trezire a alcoolicilor.
Se constată o creştere progresivă a consumului de băuturi alcoolice
La noi în ţară, deşi din datele cunoscute rezultă o creştere progresivă a consumului de alcool şi a numărului alcoolicilor asemănătoare cu cea din alte ţări, până în prezent nu există nici o preocupare organizată de combaterea alcoolismului şi a consecinţelor lui.
Secţia Administrativă a C.C. al P.M.R. a organizat cu un colectiv de specialişti un sondaj în regiunile: Timişoara, Baia Mare, Hunedoara, Suceava cu scopul de a aduna un material informativ cu privire la această problemă. Materialul nu constituie un studiu complet al problemei, ci cuprinde numai anumite date ce ar putea fi obţinute pe baza evidenţelor actuale, însă care sesizează gravitatea situaţiei din ţara noastră şi arată că problema necesită să intre neîntârziat în preocupările organelor noastre centrale şi locale.
În regiunile cercetate se constată o creştere progresivă a consumului de băuturi alcoolice în ultimii ani. Datele culese, reprezentând cantităţile de alcool distribuite prin comerţul de stat, sunt mult sub consumul real al populaţiei, ele necuprinzând alcoolul distribuit prin comerţul particular şi direct de la producători.
Astfel, în reg. Timişoara cu o populaţie de 1.195.880 locuitori, consumul de vin a crescut de la 6300000 litri în 1954 la 7020000 litri în 1956, cel de bere de la 11046900 litri în 1954 la 12757700 litri în 1956, consumul de rachiu şi băuturi naturale de la 1586520 litri la 1827360 litri (a 37º), iar cel de băuturi spirtoase de la 4755780 litri la 4949930 litri (37º).
În regiunea Baia Mare, cu 720600 locuitori s-au consumat în 1956 cantitatea de 833991 litri rachiuri naturale (37º) şi 3560112 litri băuturi spirtoase (37º), ceea ce reprezintă pe cap de locuitor adult în 1956: 20,7 litri vin, 8,6 litri băuturi spirtoase concentrate şi rachiuri şi 7 litri bere, consum mediu foarte apropiat de consumul din ţările cu alcoolism accentuat (Franţa).
Sumele cheltuite de populaţie pentru procurarea de alcool au crescut simţitor. Astfel:
În Capitală: în 1954 – 433 632 000 lei; 50 7015 000 lei.
Timişoara: 188292000 lei ; 20 3458 000 lei.
Baia Mare: 102 012 180 lei; 147 580 866 lei.
Suceava: 62 240 000 lei; 104 185 000 lei.
Hunedoara (băuturi vândute de TAPL şi alimentare): 29792580 lei; 53737345 lei.
În afara cantităţilor livrate de comerţul de stat se consumă mari cantităţi prin comerţul particular, direct de la producători. Din aprecieri făcute de organele locale din Baia Mare, rezultă că, în timp ce prin comerţul de stat s-au vândut 4515000 litri vin în acest an, de la producători au mai fost distribuiţi încă cca. 6700000 litri vin, iar la ţuică 834.000 litri a 37º în comerţul de stat şi 274700 litri a 37º prin comerţul particular (în 1956).
Materialul adunat prin aceste sondaje nu permite deocamdată aprecieri precise asupra cantităţii de băuturi alcoolice consumate pe cap de locuitor şi a sumelor cheltuite în acest scop în întreaga ţară. Totuşi pe unele localităţi, raioane sau regiuni s-au putut obţine cifre aproximative în acest sens. Astfel, la Reşiţa, la un număr de 18972 salariaţi cu un fond de salarii anual de circa 150000000 lei (1956) s-au cheltuit pe băuturi procurate din comerţul de stat 30338889 lei , deci cca. 20% din salarii.
Alcoolismul aduce prejudicii importante producţiei
Creşterea stării de alcoolism este uşurată de sporirea continuă a numărului de bodegi, bufete şi chioşcuri, localuri care desfac cantităţi mari de alcool. Numai în regiunea Suceava, numărul lor a crescut de la 162 în 1954 la 311 în prezent. Ministerul Comerţului duce o politică greşită, urmărind realizarea planului valoric prin vânzarea a cât mai mari cantităţi de alcool.
Din datele Institutului de Igienă al R.P.R. rezultă că muncitorii din fabrici consumă mult alcool. De asemenea, se constată o creştere considerabilă a cantităţilor de băuturi spirtoase, dăunătoare sănătăţii, paralel cu o scădere a consumului băuturilor naturale, mai puţin toxice. Astfel, în întreaga ţară, comparând anul 1951 cu 1956, consumul de băuturi spirtoase a sporit de la 1,94 litri pe cap de locuitor, la 3,1 litri, în timp ce cantitatea de rachiuri naturale a scăzut de la 1,82 litri la 0,75 litri, iar cea de vin de la 0,70 litri la 0,65 litri pe cap de locuitor.
Creşterea stării de alcoolism se manifestă şi prin sporirea consecinţelor alcoolismului: accidente, delicte, morbiditate, tulburări mintale.
Alcoolismul aduce prejudicii importante producţiei prin lipsuri nemotivate după zile de sărbătoare sau de plată a salariilor, cât şi prin accidente de muncă. Numai în spitalul Lupeni în 1956 au fost internate 117 cazuri de accidente de muncă produse sub influenţa alcoolului, totalizând 1013 zile de incapacitate de muncă.
O deficienţă serioasă este că alcoolismul, nefiind considerat o noxă, nu figurează în codul de raportare a morbidităţii, neţinându-se o evidenţă a îmbolnăvirilor şi accidentelor ca procent şi a zilelor de incapacitate de muncă. Există chiar tendinţa de a camufla raportarea accidentelor produse de alcoolism.
Alcoolul şi creşterea criminalităţii
Alcoolismul creează şi o sporire continuă a numărului infracţiunilor. Frecvente sunt accidentele de circulaţie. Astfel, în regiunea Suceava, în anul 1956, 25% din accidentele de circulaţie au avut cauză precisă alcoolismul. În regiunea Timişoara, procentul accidentelor de circulaţie sub influenţa alcoolului a fost de 85%.
Tot ca o urmare a alcoolismului, se constată o sporire progresivă a infracţiunilor cu vătămarea integrităţii corporale (lovituri, răniri) precum şi a huliganismelor. Astfel, în oraşul Timişoara, procentul vătămărilor integrităţii corporale comise sub influenţa alcoolismului e de 44%, iar numărul acestor infracţiuni a sporit în 1956 cu 109% faţă de anul 1954. Proporţia acestor lovituri cauzate de alcoolism a fost de 74% în oraşul Caransebeş şi de 48% în regiunea Baia Mare.
Alcoolismul a determinat şi creşterea numărului cazurilor de huliganism. Astfel, în regiunea Timişoara în 1956 a sporit cu peste 100% numărul cazurilor de huliganism comise sub influenţa alcoolului. În regiunea Suceava din cele 11.183 infracţiuni, 25% au fost comise sub influenţa alcoolului. Numărul lor a crescut cu 13,5% faţă de 1954.
Alcoolismul este în prezent şi cauza cea mai importantă a criminalităţii. 77% din omuciderile comise în regiunea Suceava şi 71% din cele din regiunea Baia Mare au fost determinate de alcoolism. În regiunea Timişoara procentajul oscilează între 40-50%.
Pe lângă aspectele arătate, un rol nefast îl are alcoolismul şi în viaţa de familie, ducând la certuri, bătăi şi divorţuri.
Alcoolismul şi sănătatea populaţiei
Alcoolismul influenţează negativ şi asupra stării de sănătate asupra populaţiei. În ultimii ani se constată o creştere simţitoare a unor boli hepatice şi gastro-intestinale (ciroze hepatice, gastrite, boală ulceroasă) în etiologia cărora un rol favorizant important îl are alcoolul.
Alcoolismul este una din cauzele favorizante ale morţii subite şi timpurii. Astfel, în regiunea Timişoara, cazurile de moarte subită, datorate alcoolismului, în ultimii trei ani reprezintă un procent de 22-25% din totalul morţilor subite. În acelaşi interval, în regiunea Baia Mare, au murit 29 persoane prin intoxicaţie acută cu alcool (comă alcoolică).
Un rol deosebit de important revine alcoolului în producerea bolilor mintale. În regiunea Timişoara, din 1412 cazuri internate în 1954, 67 au fost alcoolici, iar în 1956 din 1372 internaţi, 61 sunt alcoolici. Aceste cifre nu cuprind numărul de bolnavi examinaţi şi trataţi ambulatoriu. În clinica de psihiatrie au fost internaţi numai bolnavi grav. Dintre aceştia alcoolici gravi internaţi, un procentaj ridicat îl ocupă muncitorii şi meseriaşii (25 din 61), precum şi funcţionarii (20 din 61).
O mare dificultate constă în faptul că diagnosticul stării de alcoolism nu se face ştiinţific, decât într-un număr restrâns de oraşe. De asemenea, tratamentul alcoolicilor nu este organizat, făcându-se numai în câteva centre şi la întâmplare, neexistând servicii de specialitate în acest domeniu. Faţă de această situaţie nu s-a luat în prezent niciun fel de măsuri de prevenire şi combatere a alcoolismului, prin educaţia şi propaganda antialcoolică. De asemenea, lipsesc măsurile de ordin legislativ privind combaterea alcoolismului şi reglementarea producţiei şi desfacerii produselor alcoolice. Sporirea costului alcoolului, făcut în ultimii ani, nu a dus la micşorarea consumului de alcool. Sumele mari încasate din vânzarea alcoolului nu sunt în realitate un câştig pentru stat , deoarece ele trebuie să se întoarcă sub forma de salariu social pentru îngrijirea celor bolnavi, ca urmare a alcoolismului, cât şi pentru a acoperi pagubele însemnate aduse economiei naţionale prin consecinţele alcoolismului.
În ţara noastră nu există o preocupare a organizaţiilor de masă pentru prevenirea şi combaterea alcoolismului şi nici nu funcţionează un organism central care să aibă ca sarcină lupta împotriva abuzului de alcool.
Măsuri pentru combaterea alcoolismului
Pentru a combate extinderea alcoolismului şi consecinţelor sale dăunătoare consemnate mai sus, propunem:
1. Să se creeze un comitet antialcoolic, din care să facă parte: Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale, C.C.S., U.T.M., Crucea Roşie, Comitetele de femei etc. în a cărui sarcină să intre educaţia şi propaganda antialcoolică, cu accent asupra colectivităţilor de muncă şi a tineretului, precum şi culegerea datelor privind toate aspectele alcoolismului.
2. Comitetul antialcoolic să propună organelor de stat în drept o legislaţie privind sarcinile fiecărui departament în problema alcoolismului, reglementarea producerii, desfacerii şi consumului băuturilor alcoolice, cât şi modalităţile de înlăturare a consecinţelor dăunătoare de ordin social şi economic.
3. Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale să ia măsuri organizatorice pentru asigurarea diagnosticului şi înfiinţarea de dispensare şi secţii de tratament a alcoolicilor. Totodată să elaboreze un sistem de evidenţă şi raportare a tuturor afecţiunilor medicale şi traumatismelor cauzate de alcoolism.
4. Ministerul Industriei Bunurilor de Consum să ia măsuri de sporire a producţiei de băuturi răcoritoare fără alcool, de ieftinire a lor şi o desfacere cât mai largă a acestora în rândul populaţiei.
5. Organele locale ale puterii de stat să examineze problema alcoolismului în teritoriul respectiv şi să ia măsuri de prevenire şi combatere.
6. Ministerul Afacerilor Interne să organizeze la nivelul miliţiilor regionale şi orăşeneşti un sistem pentru ridicarea delicvenţilor în stare de ebrietate şi organizarea unor camere de trezire.
ss. V. Bene
22 aprilie 1957
4 mai 1957
AM/4 ex.
A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. –Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 18/1957, f. 1-5