Autor: Oana Ilie.

La 3 octombrie 1890 era legalizat la Tribunal, în prezenţa preşedintelui Istrati, a grefierului şi a soţiei defunctului, testamentul lui Vasile Alecsandri. Actul fusese redactat cu 4 ani în urmă, la 21 septembrie 1886, şi prevedea împărţirea averii poetului între soţie, fiică şi Academia Română.

Soția, nepoatele, Academia…

Conform actului din 1886, fiica lui Alecsandri rămânea cu zestrea care îi fusese dată încă de la căsătoria cu  Dimitrie A. Catargi, din 9 octombrie 1877, şi anume: moşia Borzeşti din judeţul Bacău şi trusoul în valoare de 2 000 de galbeni.

Restul averii, compusă din moşia Mirceşti (judeţul Roman) şi via de la Socola (comuna Buciumi, judeţul Iaşi), revenea soţiei, Paulina Alecsandri, cu dreptul de a le cultiva sau a le arenda, „afară însă de a le putea vinde sau a le înstrăina prin schimb”1.

Soţiei îi reveneau şi obligaţiile de a îmbunătăţi şcoala primară din Mirceşti „încurajând dezvoltarea învăţăturilor folositoare” şi de a înzestra trei fete sărace de pe moşie, „dându-le la fiecare câte o pereche de boi şi una vacă”2.  În plus, poetul nota în testamentul său: „O rog, dacă va dispune de mijloace, să clădească o şcoală încăpătoare (…) şi o biserică mică (capelă) cu beciul boltit destinat rămăşiţelor părinţilor mei şi ale întregii familii”3.

Era stipulată totodată dorinţa lui Alecsandri, ca, după moartea soţiei, atât moşia Mirceşti, cât  şi via de la Socola să rămână „dreaptă şi deplină proprietate” nepoatelor Margareta şi Elena, născute din căsătoria  Mariei cu Dimitrie A. Catargi. În cazul în care Paulina s-ar fi stins din viaţă înainte de majoratul fetelor, „mama lor se va bucura până la acea epocă” de uzufructul  celor două proprietăţi.

Academia primea prin testament toate manuscrisele poetului.

• 

• 

Un penultim paragraf, scris sub forma unei note, impunea ca urmaşii lui Vasile şi Gheorghe Dimitriu, ai preotesei Bălaşa şi ai Mariei Surdoaia, precum şi dascălii Constantin şi Iordache „cu urmaşii lor”, toţi din Mirceşti, să rămână „pe veci stăpâni pe locurile de casă, de grădină şi pe pământurile dăruite lor” de către Alecsandri, după aplicarea legii rurale din 1865.

În ceea ce priveşte moşia, poetul menţiona, în încheierea testamentului: „Dorinţa mea este ca Moşia Mirceşti să nu se înstrăineze din familie şi frumoasa luncă de pe malul Siretului să nu se taie niciodată în mod de a fi desfiinţată”4.

Pe 28 martie 1914, Paulina Alecsandri vinde dreptul de uzufruct al moşiei Mirceşti şi al viei de la Socola nepoatelor sale, cu condiţia ca „în termen de două luni să doneze liber de orice sarcină Academiei Române casa cu toate ecaretele şi cu împrejmuirea de jur împrejur în suprafaţă de 1 ha 48 arii, aşa cum le stăpânim şi cum se găsesc astăzi, fără a se clinti nimic din ele”5.

La 3 iunie 1914, Margareta N. Catargi (cu consimţământul soţului său, N. Catargi), şi Elena Catargi „în calitate de proprietari ai moşiei Mirceşti „fac un act de danie”6 către Academia Română, pentru „curtea cu îngrădirea şi cu ecareturile aflate pe moşia Mirceşti”, cu scopul de a comemora şi eterniza memoria bunicului lor. Actul a fost autentificat la Judecătoria Ocolului Rural Mirceşti, în prezenţa judecătorului Gh. Nicolau, a grefierului Gr. Lăcătuşu, şi a celor 3 semnatari.

Proprietăţile de la Mirceşti fac obiectul unui nou testament7, de această dată fiind vorba de cel al soţiei poetului, Paulina. Ca ultima sa  dorinţă, acesta cerea ca mobila şi casa în care locuieşte să rămână Academiei Române „cu rugămintea ca această casă în care iubitul meu soţ, marele poet Vasile Alecsandri a trăit până la moarte, să se păstreze în stare bună  şi să se facă  muzeu naţional”8. Din averea mobilă testează finei sale, domnişoara Elena E. Nazare, suma de 12 500 de lei (sumă ce i se aprobase ca daune de război), cu rugămintea să aibă recunoştinţă pentru memoria ei.

Cearta pe… mobilier

Şi când totul părea că intrase pe un făgaş normal, fiind respectate toate dorinţele lui Alecsandri, problemele moştenirii abia atunci încep. Cele două moştenitoare au refuzat să dea Academiei, mobilierul şi obiectele personale ale poetului, argumentându-şi gestul prin actul din 1914, în care aceste bunuri nu erau trecute expres. În consecinţă, ele interpretau  că nu au fost donate odată cu imobilele. În ziua de 19 iunie 1923 s-a judecat de către Tribunalul Roman cererea de trimitere în posesie a nepoatelor lui Alecsandri, introdusă în contra donaţiei făcută către Academia Română „a Caselor cu mormântul Bardului V. Alecsandri menite a deveni un loc de pelerinagiu naţional”9. Cererea a fost respinsă, Academia fiind considerată proprietara exclusivă asupra tuturor lucrurilor aflate în casă şi în curtea de la Mirceşti.

Istoria procesului dintre cele două nepoate şi Academia Română o găsim într-un referat întocmit de Ioan Calmuschi10 şi înaintat preşedintelui Academiei Române, la 11 noiembrie 1947 11.

La 21 martie 1934, Curtea de Apel Iaşi găseşte întemeiate motivele de apel ale Academiei în contra sentinţei nr. 294/1932 a Tribunalului Roman şi le obligă pe cele două „pârâte” să lase în posesia Academiei, mobilierul şi obiectele care au aparţinut lui Vasile Alecsandri12.

Nepoatele nu se lasă şi fac recurs faţă de decizia din 1934, recurs admis de Curtea de Casaţie, unde s-a dispus judecarea din nou a litigiului de către Curtea de Apel Iaşi. După alţi 6 ani de judecată, la 9 noiembrie 1940, Curtea de Casaţie „a admis în parte apelul Academiei Române, reformând sentinţa civilă nr. 294/1932 a Tribunalului Roman” şi „a obligat pe pârâtele Elena şi Margareta Catargi să lase în posesia Academiei Române mobilierul din camera-birou de la Mirceşti”.  

Fiind la cel de-al doilea recurs, procesul se consideră „definitiv terminat”, iar decizia tribunalului a rămas definitivă şi executorie. Cu toate acestea, Academia Română nu se poate bucura de moştenirea primită, proprietatea de la Mirceşti fiind trecută abuziv, de către regimul comunist, în posesia nou înfiinţatului Minister al Artelor şi Informaţiilor.

În plus, între actul de donaţie din 1914 şi moartea văduvei lui Alecsandri la 18 februarie 1921, au fost înstrăinate o parte din lucruri: biblioteca (luată de domnişoara Elena D. Catargi), „biliartul şi muzica automată” care fuseseră donate de Alexandru Ioan Cuza poetului, de ziua lui (luate de doamna Margareta N. Catargi) şi cupa de la Montpellier şi decoraţiile (luate de doamna Maria G. Bogdan)13.

Conacul de la Mirceşti a funcţionat ca muzeu memorial, începând cu anul 1957, după Revoluţie fiind trecut în patrimoniul public al Consiliului Judeţean Iaşi.

Un nou proces a avut loc, de această dată între Academie şi Consiliului Judeţean, unde s-a cerut restituirea în natură a moşiei din comuna Mirceşti. După trei ani de judecată, în 2008, conacul de la Mirceşti revine în proprietatea Academiei, aşa cum şi-a dorit soţia poetului14.

Testamentul lui Vasile Alecsandri

Eu, subsemnatul Vasile Alecsandri, născut și crescut în sfânta religie ortodoxă a lui Hristos, ajuns la maturitatea vârstei și bucurându-mă de întregimea facultăților mele, iau următoarele dispoziții în privirea averei ce posed astăzi, făcând acest testament de bună voia mea și scriindu-l întreg eu însumi.

În urma căsătoriei fiicei mele Maria cu Dimitrie A. Catargi la 9 Octombrie 1877, și a înzestrării sale conform legii, dându-i moșia Borzești din județul Bacău, precum și un trusou în valoare de două mii galbeni; în urma vânzării moșiei mele Pătrășcani, din acelaș județ al Bacăului pentru plata tuturor datoriilor ce am avut, astăzi averea mea se compune de moșia Mircești, aflătoare în plasa Moldovei din județul Roman și de via dela Socola, comuna Buciumi, lângă Iași.

Las soției mele Paulina uzufructul acestei moșii Mircești și a pădurei de pe dânsa, precum și acela al viei de la Socola pe tot timpul vieței sale, cu dreptul de a le cultiva ea însăși sau de a le arenda, fără a fi supusă la nici o dare de seamă către nimeni de dispozițiile ce va vroi să iee în privirea lor, afară însă de a le putea vinde sau a le înstrăina prin schimb.

Soția mea va locui la Mircești, de-i va conveni, sau în casele cele vechi sau în cele mai nouă și va dispune de tot ce alcătuiește gospodăria și menajul lor, fără a fi răspunzătoare de degradările caselor, acaretelor și a mobilelor etc. fie parțiale, fie generale.

După săvârșirea din viață a soției mele Paulina, atât moșia Mircești cât și via de la Socola vor rămâne conform voinței mele, dreaptă și deplină proprietate a copilelor Mărgărita și Elena, născute din căsătoria fiicei mele Maria cu Dimitrie A. Catargi; însă dacă soția mea s-ar muta din viață înaintea epocei majorităței ambelor copile, sus numite, mama lor se va bucura până la acea epocă de uzufructul moșiei Mircești și al viei dela Socola.

Pun însărcinare soției mele să îmbunătățească școala primară din Mircești, încurajând dezvoltarea învățăturilor folositoare și să înzestreze trei fete sărace din satul Mircești, dându-le câte o pereche boi și una vacă fiecărei din ele.

O rog, dacă va dispune de mijloace, să clădească o școală încăpătoare și să construiască pe piața satului de lângă casă, o biserică mică (capelă) cu beciu boltit destinat rămășițelor părinților mei și ale întregei mele familii.

Pentru aceste clădiri precum și meremetul caselor și acaretelor se va lua din lunca de pe malul Siretului, lemnul necesar pentru construcție.

Las Academiei Române toate manuscrisele mele.

Făcut, scris și subscris de mine în Mircești, astăzi douzecișiuna septembrie una mie optsute optezecișișase (21 Sept. 1886).

(ss) V. Alecsandri

NOTA

Urmașii lui Vasile și Gheorghe Dumitru, ai lui Bălașa, a Mariei Surdoaiei precum și dascălul Constantin și Iordache cu urmașii lor (toți locuitori din Mircești), vor rămânea veșnic stăpâni pe locurile de casă, de grădină și pe pământurile dăruite lor de mine, după aplicarea legei.

Dorința mea este ca moșia Mircești să nu se înstrăineze din familie și frumoasa luncă de pe malul Siretului să nu se taie nici odată în mod de a fi desființată.

21 septembrie 1886

Mircești

(ss) V. Alecsandri

NOTE

1.A.N.I.C., fond Ministerul Artelor şi Informaţiilor, dosar 520/1948, f. 3.

2.Ibidem.

3.Ibidem.

4.Ibidem.

5.Casa lui Vasile Alecsandri în „Adeverul literar şi artistic”, 29 iulie 1923, p. 5.

6.A.N.I.C., fond Ministerul Artelor şi Informaţiilor, dosar 520/1948, f. 1.

7.Datat 31 ianuarie 1921

8.A.N.I.C., fond Ministerul Artelor şi Informaţiilor, dosar 520/1948, f.2.

9.Casa lui Vasile Alecsandri în „Adeverul literar şi artistic”, 29 iulie 1923, p. 5.

10.Directorul Contenciosului  la Academia Română.

11.A.N.I.C., fond Ministerul Artelor şi Informaţiilor, dosar 520/1948, f. 5-6

12.Ibidem, f. 6.

13.Casa lui Vasile Alecsandri în „Adeverul literar şi artistic”, 29 iulie 1923, p. 5.

14.Vezi Cătălin Dumitrescu, Academia Română intră în posesia moşiei lui  Vasile Alecsandri, în  „România Liberă” din 15 ianuarie 2008.