Autor: Vasile Buga.
Un episod puţin sau deloc cunoscut în rândul generaţiei tinere sau chiar al generaţiei vârstnice din România s-a petrecut în septembrie 1972, când, din indicaţia conducerii superioare a P.C.R., spectacolul cu piesa Revizorul a scriitorului şi dramaturgului rus/ucrainean, Nikolai Vasilievici Gogol, în regia lui Lucian Pintilie, a fost scos din repertoriul teatrului bucureştean „Lucia Sturdza Bulandra”.
Apărătorii zeloşi ai ideologiei de partid
Dacă spectacolul, care nu trezise niciun fel de observaţii din partea persoanelor cu vederi mult mai largi din conducerea de partid şi de stat, care îndrumau nemijlocit activitatea culturală şi de presă, precum şi a criticii de specialitate, „nocivitatea” acestuia a fost sesizată de unii apărători zeloşi ai purităţii politicii ideologice a partidului.
Documentele păstrate la Arhivele Naţionale Istorice Centrale ne permit să scoatem la iveală evenimentele petrecute cu aproape patru decenii în urmă, care şi-au pus amprenta asupra activităţii culturale din România.
În cadrul unei şedinţe din 29 septembrie 1972, Prezidiul Permanent al C.C. al P.C.R. a indicat Consiliului de Miniştri să ia măsuri pentru interzicerea prezentării spectacolului cu piesa Revizorul de N. Gogol, la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti, întrucât „modul de montare şi adaptare a acestei piese denaturează opera marelui dramaturg”. În realitate, motivul adevărat al unei măsuri atât de drastice l-au constituit aluziile mai mult decât transparente la realităţile româneşti şi mai puţin „accentele antisovietice şi antisemite” pe care le invoca secretarul general al P.C.R. în cadrul şedinţei Secretariatului C.C. al P.C.R. din 5 octombrie 1972.
Interzicerea lui Lucian Pintilie
Prezidiul Permanent al C.C. al P.C.R. a decis, totodată, să se interzică regizorului Lucian Pintilie să pună în scenă piese de teatru, timp de doi ani, şi să se examineze oportunitatea menţinerii în funcţie a directorului teatrului, Liviu Ciulei. S-a hotărât, de asemenea, să se atragă atenţia Biroului Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste (organism de partid şi de stat care îndeplinea funcţiile unui minister al culturii) şi Biroului Comitetului municipal Bucureşti al P.C.R. asupra lipsei de control manifestate în legătură cu pregătirea punerii în scenă a piesei, precum şi asupra necesităţii de a lua măsuri ca astfel de manifestări să nu mai aibă loc în viaţa culturală. (ANIC, Fond C.C. al P.C.R. Cancelarie, Dosar nr.108/1972)
Pentru ca cele întâmplate să nu rămână departe de atenţia opiniei publice, s-a găsit de cuviinţă ca măsurile respective să fie date publicităţii. Astfel, în ziarul „Scânteia” din 30 septembrie 1972, a apărut un comunicat din partea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste în care, în stilul cunoscut al vremii se preciza: „Un mare număr de spectatori s-au adresat Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste exprimând protestul şi nemulţumirea faţă de modul cum a fost pusă în scenă, la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, piesa Revizorul de N. Gogol. Montarea şi adaptarea piesei denaturează opera marelui dramaturg, atitudine incompatibilă cu rolul teatrului românesc-tribună a prezentării autentice a valorilor culturale naţionale şi universale”. În finalul comunicatului se menţiona căBiroul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste a hotărât „suspendarea spectacolului şi interzicerea de a fi reprezentat pe vreo scenă din ţară într-o asemenea adaptare şi va lua măsuri pentru ca astfel de manifestări să nu mai aibă loc în viaţa culturală din România”.
Măsurile luate nu s-au limitat doar la spectacolul incriminat al teatrului bucureştean, ci au fost extinse la scara întregii ţări, indicând în felul acesta că autorităţile nu erau dispuse să tolereze repetarea unor cazuri similare.
Aşa se explică faptul că la 5 octombrie 1972, în cadrul unei şedinţe a Secretariatului C.C. al P.C.R. au fost analizate unele măsuri privind îmbunătăţirea activităţii Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, precum şi a instituţiilor de spectacole şi a presei culturale.
Analizând răspunderile ce reveneau Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste în legătură cu „modul profund dăunător” în care fusese pregătit şi pus în scenă spectacolul Revizorul, Secretariatul C.C. al P.C.R. a hotărât un set de măsuri cu un impact major, pe termen lung, asupra activităţii instituţiilor culturale din România, obligându-le să se menţină în cadrul rigid al indicaţiilor conducerii de partid şi de stat.
Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste i s-a indicat să organizeze dezbaterea concluziilor desprinse din „greşelile comise în legătură cu spectacolul Revizorul” şi să elaboreze un program de măsuri „privind îmbunătăţirea activităţii în toate instituţiile de spectacole din ţară”, să efectueze o „amplă analiză” a modului în care erau transpuse în viaţă hotărârile Plenarei C.C. al P.C.R. din 3-5 noiembrie 1971 şi să stabilească măsuri „pentru îmbunătăţirea activităţii de îndrumare şi control a stilului şi metodelor de muncă, precum şi a componenţei de cadre a aparatului Consiliului”. Indicaţiile vizau, de asemenea: organizarea de către C.C.E.S. a unei dezbateri cu întregul colectiv al Teatrului „Bulandra” în legătură cu „gravele deficienţe ale activităţii acestei instituţii”; luarea unor măsuri de îmbunătăţire a componenţei colectivului artistic al teatrului „Bulandra”; eliberarea din funcţie a directorului (Liviu Ciulei – n.n), a directorului adjunct (Crişan – n.n.) şi a secretarului organizaţiei de partid (Toma Caragiu -n.n.); luarea unor măsuri în vederea „creşterii rolului politic şi educativ al Asociaţiei oamenilor de teatru şi muzică”, care urmau să elaboreze „un program de dezbateri tematice pe probleme ale diferitelor genuri de artă interpretativă”, să-şi intensifice preocupările ca toţi artiştii să aibă o atitudine civică şi o comportate etică înaintată, să-şi perfecţioneze continuu pregătirea lor profesională, politică şi ideologică”.
Îndrumare şi instruire politică şi ideologică
Măsurile luate vizau, de asemenea, organizarea unor şedinţe lunare cu toţi criticii de artă, care urmau să fie atraşi într-un sistem de „îndrumare şi instruire politică şi ideologică” a acestora, care să permită o analiză periodică a modului în care se făcea aprecierea fenomenului artistic în articolele publicate, a criteriilor care stăteau la baza acestor aprecieri, în scopul de a determina o „atitudine principială unitară”a presei în aprecierea spectacolelor şi a diferitelor manifestări artistice de pe poziţiile politicii culturale a P.C.R. Indicaţia nu era deloc întâmplătoare, având în vedere că „România Literară”, organul de presă al Uniunii Scriitorilor publicase cronici elogioase la adresa spectacolului incriminat.
Pentru descurajarea oricăror tentative de inovaţii costisitoare în montarea spectacolelor în altă manieră decât cea indicată, C.C.E.S. i se cerea să prezinte propuneri privind „îmbunătăţirea activităţii economico-financiare a instituţiilor de spectacole, precum şi crearea condiţiilor necesare, pentru ca acolo unde este posibil să se treacă la sistemul autofinanţării”.
Secţiile Propagandă şi Presă ale C.C. ale C.C. al P.C.R. şi C.C.E.S. erau solicitate să ia măsuri în vederea realizării unei ”instruiri periodice unitare” pe problemele culturii a tuturor publicaţiilor din ţară. C.C.E.S. i se recomanda să întărească controlul asupra modului în care se realiza repertoriul aprobat pentru fiecare stagiune, iar instituţiilor culturale li se cerea să organizeze înaintea premierelor cu public pentru fiecare spectacol de teatru, operă, balet, estradă, operetă şi pentru fiecare film artistic românesc de lung metraj a unui „spectacol de avanpremieră”, cu invitaţi din rândul activiştilor de partid şi de stat, al oamenilor de cultură proeminenţi, al criticilor de artă.
C.C.E.S., Secţiile Propagandă şi Organizatorică ale C.C. al P.C.R., împreună cu Uniunile de Creaţie urmau să întocmească un program al activităţilor Uniunilor consacrat organizării unor „dezbateri ideologice privind probleme ale teoriei marxist-leniniste ale literaturii şi artei”, precum şi ale politicii culturale a P.C.R., organizarea de întâlniri cu oameni ai muncii din întreprinderi industriale şi agricole în vederea asigurării unor „contacte cât mai strânse ale creatorilor cu viaţa şi activitatea poporului”.(ANIC, Fond C.C. al P.C.R., Cancelarie, Dosar nr.109/1972, f.2-6).
Un spectacol de teatru în dezbaterea C.C. al P.C.R.
Dezbaterile din cadrul şedinţei Secretariatului C.C. al P.C.R. din 5 octombrie 1972, la care au participat: Nicolae Ceauşescu, Manea Mănescu, Gheorghe Pană, Dumitru Popescu (care deţinea şi funcţia de preşedinte al C.C.E.S.-n.n.), Iosif Banc, Cornel Burtică, Mihai Gere şi Ştefan Andrei ilustrează în mod elocvent starea de nervozitate generată de spectacolul pus în scenă de regizorul Lucian Pintilie. Montarea spectacolului era considerată o nesocotire gravă a liniei stabilite la Plenara ideologică a C.C. al P.C.R. din noiembrie 1971, cu atât mai mult, cu cât, aşa cum rezultă din luările de cuvânt din cadrul şedinţei, situaţia de la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” generată de punerea în scenă a piesei lui Gogol mai făcuse obiectul unor discuţii. În centrul criticilor formulate de către secretarul general al partidului, Nicolae Ceauşescu, dar şi de către colegii din Secretariat s-au aflat Dumitru Popescu şi Cornel Burtică, secretarii C.C. care aveau în sarcină coordonarea sectoarelor sensibile ale culturii şi mass-media, precum şi înalţi responsabili din conducerea C.C.E.S. şi a Comitetului municipal de partid Bucureşti. Evident, nu au scăpat sancţiunilor regizorul spectacolului, directorul teatrului şi secretarul organizaţiei de bază a instituţiei.
„Dacă spectacolul acesta n-ar fi fost frânt, s-ar fi jucat cel puţin zece ani cu sălile pline, poate că l-am fi jucat chiar în seara cutremurului şi Toma n-ar fi fost acasă şi n-ar fi murit… Dar nu vreau să vorbim prea mult despre interzicere – Revizorul a fost interzis şi pe vremea lui Gogol! A venit cineva şi l-a înjunghiat şi a dispărut într-o clipă, cum au dispărut mănăstiri, biserici, cum au fost profanate morminte, ce să mai spui despre asta? Cu toţii am fost răvăşiţi, Pintilie a suferit îngrozitor, se simţea inutil, golit, voia cu adevărat să-şi dea foc, dar n-a vrut să cedeze nimic la observaţii, nu şi-a mutilat opera, şi bine a făcut!” (Virgil Ogăşanu – fragment dintr-un interviu apărut în revista Teatrul, nr.1/1990).
Redăm în continuare pasaje ilustrative din intervenţiile unora dintre participanţii la şedinţa Secretariatului C.C. al P.C.R. din 5 octombrie 1972, aşa cum au fost consemnate în Procesul-Verbal al şedinţei.
„Tov. N. Ceauşescu: În legătură cu cele petrecute la teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, noi am mai discutat această problemă; de altfel am indicat şi măsurile pe care le cunoaşteţi. Cum se poate ca după plenara din noiembrie anul trecut să se mai întâmple asemenea lucruri? Se vede că,[sic!]Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste nu şi-a însuşit în mod corespunzător documentele plenarei, că nu a luat măsurile organzatorice şi politice pentru a se acţiona în spiritul hotărârii plenarei.
Personal, sunt nemulţumit de felul în care activiştii Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste acţionează pentru aplicarea liniei politice a partidului în domeniile de care răspund.
Am dat indicaţii ca presa să critice în mod serios, cu fermitate cele petrecute la teatrul „Bulandra”. Presa este datoare să ia o asemenea poziţie; să nu facem niciun fel de concesii politice, deoarece procedând astfel nu putem decât să dăunăm.
Nu se poate tolera în continuare actuala situaţie care există în teatru. În acest sector de activitate nu s-a făcut cotitura dorită; trebuie odată (sic!) să terminăm cu politica aceasta mioapă lipsită de principialitate.
Noi am fost puşi în situaţia de a interzice prezentarea spectacolului respectiv, dar se pune problema de ce am fost puşi într-o asemenea situaţie? Cine plăteşte banii cheltuiţi?
Un tovarăş m-a informat că în U.R.S.S. teatrele din oraşul Riga se autofinaţează. Consider acest lucru foarte bun, nu aşa cum facem noi, cheltuind sume mari de bani, pentru a pune în scenă piese de teatru necorespunzătoare.
De altfel însăşi stagiunea teatrului a fost deschisă în acest an fără a se asigura un număr corespunzător de piese româneşti; în rândul oamenilor de teatru continuă să se manifeste concepţii cosmopolite, unii dintre aceştia continuă să-şi facă de cap.
Tovarăşii care răspund de acest domeniu de activitate uită îndatorirea pe care o au de a aplica cu fermitate linia partidului.
Tov. D. Popescu: Trebuie să declar în mod cinstit că îmi asum întreaga răspundere pentru cele întâmplate la teatrul „L.S.Bulandra”. Greşeala mea principală este că am lăsat ca problemele legate de punerea în scenă a piesei respective să fie rezolvate de alţi tovarăşi. Aceasta, deşi ştiam că existau probleme pe care de altfel în primăvară le-am mai discutat.
Tovarăşii cu care lucrez la Consilul Culturii m-au informat că problemele au fost rezolvate şi în consecinţă am aprobat ca spectacolul cu piesa respectivă să aibă loc.
A fost la mine şi Lucian Pintilie, cu care am avut ample discuţii şi căruia i-am arătat în modul cel mai serios răspunderea politică pe care o are. Mi-a dat de înţeles că ei vor lucra acest spectacol cu atenţie şi nu vor fi probleme.
Repet încă o dată, greşeala mea principală este că nu am urmărit personal cum se rezolvă problemele şi m-am limitat să trimit un grup de tovarăşi de la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste care m-au informat că este un spectacol normal. În aceste condiţii am acceptat să aibă loc premiera spectacolului[…]
Cauzele celor petrecute se datoresc şi faptului că noi, cei care lucrăm la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, nu am acţionat asupra conştiinţei şi mentalităţilor oamenilor care fac parte din colectivul teatrului respectiv pentru educarea lor în spiritul lichidării fenomenelor nesănătoase.
Ne gândim ca în vederea însănătoşirii acestui colectiv să luăm măsuri pentru dispersarea lui.
Tov. C. Burtică: Conform indicaţiilor primite de la tovarăşul Ceauşescu am pregătit două cronici în care se critica modul în care a fost pus în scenă spectacolul respectiv. Am avut discuţii cu unii tovarăşi şi am fost de părere cu toţii că acest spectacol nu poate fi prezentat, ci trebuie interzis odată cu plecarea colectivului teatrului în turneu. Între timp au apărut articolele cunoscute în „România liberă”, „Informaţia Bucureştiului” şi „Scînteia”.
Ce s-a întâmplat însă cu revista „România literară” care a publicat cronici elogioase despre acest spectacol?
Au venit la mine Crişan, directorul adjunct al teatrului, şi Toma Caragiu, secretarul organizaţiei de bază, care mi-au relatat că Lucian Pintilie este într-o stare de spirit deplorabilă.
În urma acestor discuţii, am făcut următoarele reflecţii: Ziarele (sic!) „România liberă” şi celelalte cotidiene care apar în milioane de exemplare vor publica materiale critice la adresa spectacolului şi în felul acesta influenţa cronicilor din revista „România literară” care are un tiraj redus va fi foarte slabă. În consecinţă am fost de acord ca „România literară” să publice cronica, cerând în acelaşi timp tovarăşilor de la „Scînteia” să critice articolele publicate în revista „România literară” pe tema spectacolului de la teatrul „L.S.Bulandra”.
Din aceste motive am dat drumul cronicilor din „România Literară”, crezând că influenţa articoleleor critice publicate în ziarul „Scînteia” vor (sic!) rezolva problemele.
Tov. M. Mănescu: Situaţia care s-a creat influenţează viaţa teatrală. În trecut, noi vegheam cu mare atenţie la alegerea repertoriului teatrelor, urmărind ca acestea să pună în scenă un număr corespunzător de piese româneşti, într-un cuvânt, alegerea repertoriului se făcea cu mai multă exigenţă. Se urmărea îndeaproape modul cum sunt puse în scenă piesele, lucru foarte important, deoarece de multe ori unele inovaţii, cu care vin regizorii la punerea în scenă a pieselor, duc la deformări cu implicaţii politice. Trebuie să procedăm în aşa fel încât politica de alegere a spectacolelor, prin modul în care piesele se pun în scenă, să nu ajungem la implicaţii politice. Eu îmi aduc aminte că, în trecut, tovarăşul Ceauşescu deşi, nu se ocupa de acest sector, se interesa de problemele teatrelor, pentru a se preveni anumite neajunsuri […]
Tov. Ghe. Pană: Consider măsura luată de interzicere a spectacolului respectiv foarte justă şi foarte importantă deoarece ea atrage atenţia Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste asupra gravelor deficienţe pe care le are în munca sa. În acelaşi timp, această măsură atrage atenţia şi altor amatori de a pune în scenă piese de teatru în modul în care au procedat Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie. De asemenea, ne atrage atenţia să nu uităm că şi în alte domenii se manifestă fenomene de acest fel, apar, de exemplu, cărţi care cam tot în aceeaşi manieră tratează problemele.
De ce s-a ajuns aici, tovarăşul Ceauşescu a explicat: oamenii din conducerea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste nu-şi fac datoria, au înţeles puţin din hotărârile plenarei din noiembrie 1971. Numai astfel se explică faptul că tovarăşul Brad (vicepreşedinte al C.C.E.S.-n.n.) a dat drumul acestui spectacol cu totul dăunător. Am plecat bolnav de la acest spectacol de 4 ore de vacarm, de aluzii transparente la adresa politicii noastre (n.n. -V.B.).
Tovarăşul Popescu este vinovat, el nu trebuia să permită să se dea drumul la acest spectacol până ce nu se înapoia din Anglia şi nu îl vedea personal.
Sunt vinovaţi, de asemenea, tovarăşii de la Comitetul municipal de partid şi Consiliul Popular al municipiului Bucureşti. Tovarăşul Ilie Rădulescu (secretar cu probleme de propagandă al Comitetului municipal Bucureşti al P.C.R. – n.n) care a fost cu mine la spectacol nu a reacţionat decât în momentul în care am început să-l întreb de ce spectacolul are această coloratură.
Va trebui să facem o analiză serioasă în toate teatrele să vedem cine conduce organizaţiile de partid. Toma Caragiu, care este secretarul organizaţiei de bază a teatrului, este şi el vinovat. El ar fi putut atenua lucrurile dacă îşi făcea datoria.
Tovarăşul Burtică a greşit când a dat permisiunea să se publice articolul din „România literară”. El ar fi putut să se consulte cu secretarii Comitetului Central prezenţi la acea dată în Bucureşti. Nu a făcut însă acest lucru şi s-a grăbit să aprobe publicarea unor articole care nu trebuiau să-şi găsească locul în presa noastră, care nu ne aduc niciun serviciu[…]
Sigur că mai sunt şi unii tovarăşi care nu au o poziţie justă, ca de exemplu tovarăşul Maliţa, care a acceptat şi lăudat modul în care a fost pus în scenă spectacolul[…]
Tov. M. Gere: Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, ca organ răspunzător de întreaga activitate cultural-artistică, ar fi trebuit să se sesizeze din timp şi să prevină cele întâmplate.
Exista înainte practica de a se trimite activişti de la Comitetul Central, care vizionau spectacolele în premieră şi în acest fel se evitau unele cheltuieli şi daune politice.
Prin modul în care s-a procedat în acest caz ne-am creat probleme politice. Va trebui să se discute cu tovarăşii care au dat drumul acestui spectacol, deoarece se vede că nu au nivel politic corespunzător, sunt oameni care cedează presiunilor acestor elemente.
Tovarăşul Popescu va trebui să-şi asigure în jurul său oameni capabili să exercite control politic corespunzător, care să ia măsuri chiar şi în absenţa sa.
Tov. I. Banc: Am făcut bine că am luat măsuri în legătură cu spectacolul respectiv. Mă întreb însă cum a fost posibil ca după plenara de anul trecut, care a pus cu atâta ascuţime problemele, să fim în situaţia să luăm aceste măsuri?
Părerea mea este că tovarăşii de la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste nu au tras învăţămintele cuvenite şi în consecinţă nu au luat nici măsuri. De aceea trebuie, după părerea mea, luate măsuri ferme, trebuie ca la Consiliu acesta să fie promovaţi oameni capabili să exercite un control corespunzător.
Eu sunt de acord cu cele spuse de tovarăşul Popescu că el este principalul vinovat. Este bine că el a luat poziţie faţă de aceste lipsuri. Cred, în acelaşi timp, că tovarăşul Popescu va lua măsuri radicale pentru prevenirea în viitor a unor asemenea fenomene[…]
Nu sunt de acord cu tovarăşul Burtică care a permis publicarea cronicilor respective. Trebuie să fim mai exigenţi, să aplicăm cu mai multă fermitate cele hotărâte la Plenara C.C. al P.C.R. din noiembrie 1971[…]
Tov. N. Ceauşescu: Nu mi-am propus cu acest prilej să analizăm toate aspectele din activitatea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, ci, mai degrabă, am dorit să avem o mică discuţie în cadrul căreia eu atrag atenţia că situaţia este gravă, deoarece constatăm că a putut fi pusă în scenă o piesă care ridică numeroase probleme politice care pot crea probleme în relaţiile cu Uniunea Sovietică.
În piesa respectivă, în felul în care a fost pusă în scenă găsim accente antisovietice, antisemite; ea are un caracter net reacţionar.
În această piesă Revizorul critica lui Gogol era, în fond, o critică progresistă, dar ea a fost denaturată prin felul în care a fost pusă în scenă.
Este clar că cei care au admis montarea şi adaptarea piesei respective în acest mod nu pot conduce mai departe domeniile de activitate încredinţate.
Un aspect deosebit de grav este faptul că tovarăşii care conduc acest domeniu de activitate, al culturii şi educaţiei, respectiv tovarăşul Popescu, nu au exercitat un control corespunzător.
Conducerea partidului a fost pusă într-o situaţie foarte proastă. Secţiile de Propagandă şi Presă nu şi-au făcut datoria. Prin modul în care au procedat, dând drumul cronicilor din „România literară” au apărut asemenea lucruri, că tovarăşul Burtică şi cei de la Propagandă şi Presă sunt oameni foarte înţelegători, iar secretarul general al partidului este exigent, rău, şi opreşte publicarea articolelor.
Tovarăşul Burtică a ridicat problema tirajului. Aici însă nu este vorba de tiraj, dacă este mai mare sau mai mic, ci este vorba despre ce se poate sau nu se poate publica în presa noastră!
În tratarea unor astfel de probleme, ca activişti de partid, trebuie să manifestăm o exigenţă deosebită. Relaţiile de prietenie nu trebuie să joace în astfel de probleme niciun rol. Tovarăşul Burtică avea posibilitatea să discute cu mine, să clarificăm împreună lucrurile.
Trebuie să se înţeleagă de către noi toţi că prin concesii ideologice nu pot fi conduse aceste sectoare de activitate. În domeniul ideologic trebuie să avem o fermitate de fier.
Plenara Comitetului Central din noiembrie anul trecut a dat o orientare clară întregii activităţi politice şi ideologice.
Pentru noi nu are nicio importanţă ce spune Lucian Pintilie şi alţii de teapa acestuia, felul cum operează ei cu anumite probleme. Pentru fiecare activist este (sic!) importantă şi hotărâtoare aprecierea şi orientarea stabilite de conducerea partidului.
Nu trebuie să permitem nimănui să-şi facă de cap. Nu ne este permis să ne lăsăm influenţaţi de istericalele unora. În acest sector există influenţe de tot felul, există şi elemente reacţionare care sunt gata întotdeauna să folosească slaba noastră activitate organizatorică, ideologică şi de îndrumare a acestui domeniu de activitate. Va trebui să analizăm situaţia Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste.
Tovarăşul Brad nu mai poate conduce domeniile de activitate încredinţate. Dealtfel, acest lucru l-am mai spus şi cu alt prilej. Trebuie să căutăm un alt om de cultură, eventual, un profesor care să se ocupe în mod serios de domeniul respectiv de activitate.
Trebuie, de asemenea, analizată activitatea lui Ilie Rădulescu, deoarece se vede că el nu a tras învăţăminte din cele discutate în trecut şi, în consecinţă, nu poate conduce munca de propagandă la nivelul capitalei.
Va trebui să facem o analiză şi pe această bază să organizăm o dezbatere în organizaţiile de partid din teatru asupra orientării pe care o dă partidul în acest domeniu al repertoriilor şi altor probleme specifice, pentru înţelegerea mai deplină a liniei partidului.
În ce priveşte pe Toma Caragiu, el nu este corespunzător ca secretar al organizaţiei de bază.
În funcţia de directori de teatru, în general, să nu numim artişti. Acolo vom înlocui pe unii din actualii directori de teatru să le arătăm în mod clar motivele politice pentru care îi înlocuim[…]
Tovarăşul Popescu, îndeplinind funcţia de secretar al C.C. al P.C.R. să lucreze pe viitor la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, în mijlocul colectivului de acolo[…].
Este necesar să să se ia măsuri de înlăturare a risipei şi a cheltuielilor nejustificate în teatru. Să se ia măsuri de reducere a cheltuielilor mari care se fac în prezent cu punerile în scenă pompoase, cu decoruri şi costume costisitoare, să existe mai multă simplitate în montarea spectacolelor.
Va trebui să trecem în mod hotărât la autofinanţare în teatre şi să nu mai tolerăm situaţia actuală când activitatea teatrală ne costă anual câteva sute de milioane.
Să se reducă numărul locurilor prevăzute pentru institutele de teatru şi să se ia măsuri pentru mai buna folosire a forţelor de care dispun teatrele.[…]
Nicolae Ceauşescu, a trasat, totodată, o serie de sarcini, care au stat la baza programului de măsuri adoptate de Secretariatul C.C. al P.C.R.
Tov. C. Burtică: De acord cu criticile ce mi-au fost aduse; recunosc că m-am orientat greşit Asigur că această atitudine se datoreşte lipsei de orientare, fără a urmări să dovedesc că sunt om bun şi să pun astfel într-o situaţie nefavorabilă conducerea partidului.
Tov. N. Ceauşescu: Problema nu se pune dacă a vrut Burtică sau nu a vrut, în mod practic însă procedând astfel a făcut să apară o contradicţie între organul partidului, ziarul „Scînteia”, şi organul Uniunii Scriitorilor, „România literară”, primul fiind învinuit de poziţiie dogmatică, celălalt elogiat pentru înţelegerea dovedită.
Aparatul nostru, tovarăşii care răspund de activitatea în domeniul ideologic trebuie să exceleze prin grija deosebită pentru aplicarea cu fermitate a liniei partidului. Prefer mai bine(sic!) ca ei să fie acuzaţi de prea mare exigenţă şi fermitate. Dacă este vorba să manifestăm mai multă înţelegere să lăsam această problemă pe seama conducerii de partid şi de stat, a Comitetului Executiv care este în măsură, dacă este cazul, să se manifeste înţelegere. Este vorba deci de o problemă a conducerii partidului şi nu a aparatului. Deci în felul acesta se pune problema. (ANIC, Fond C.C. al P.C.R. Cancelarie, Dosar nr 109/1972, f. 8-33)